Mai mulţi candidaţi la examenul de definitivat

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj va organiza începând de săptămâna viitoare instruiri cu profesorii debutanţi care s-au înscris la examenul de definitivat. În acest an, un număr de 172 de cadre didactice debutante vor să-şi dobândească dreptul de practică în sistemul preuniversitar. Examenul de definitivat se va susţine în data de 14 iulie.

Profesorii debutanţi care s-au înscris la examenul de definitivat susţin în această perioadă inspecţiile la clasă. Candidaţii trebuie să aibă cel puţin două inspecţii speciale la clasă până la data de 5 iunie. „Comparativ cu anul trecut, în acest an  avem cu 50 de candidaţi mai mulţi înscrişi pentru examenul de definitivat. Cei mai mulţi candidaţi sunt la învăţători -27; la limba şi literatura română- 19; la educaţie fizică şi sport- 16; la educatoare- 12; la matematică- 11; la asistenţi medicină generală (pentru şcolile postliceale) - 10; la arte (educaţie muzicală)- 9 etc. ”, a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

Pentru a putea susţine examenul de definitivat, un candidat trebuie să aibă minimum un an vechime în sistemul educaţional ca personal calificat în specialitatea studiilor. „Începând de săptămâna viitoare vom organiza instruiri cu toţi candidaţii şi inspectorii de specialitate. În cadrul acestor instruiri le vom prezenta candidaţilor programele şi subiectele din anii trecuţi. De asemenea, candidaţii vor primi o fişă de semivalidare”, a mai precizat Georgeta Popescu.

În ceea ce priveşte subiectele de la examenul scris, acestea vor fi din didactica specializării şi vor fi elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, care publică şi subiecte-model.

PROMOVABILITATE

În anul 2013, judeţul Gorj s-a clasat pe primul loc la nivel naţional în ceea ce priveşte procentul de promovabilitate la examenul de definitivat, 76,47% dintre candidaţi dobândindu-şi dreptul de practică în sistemul preuniversitar faţă  47,83% cât a fost rata de promovare pe ţară.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: