Mai puţin personal TESA în Electra

Noua companie energetică în rândurile cărora vor fi încorporate unităţile din minerit şi energie de la nivel de judeţ va avea mai puţin personal birocratic. Astea sunt cel puţin pe moment intenţiile celor care se ocupă de realizarea structurilor administrative, partea de minerit din Gorj urmând să cunoască în următoarele săptămâni transformări pe care unii dintre ortaci le aşteaptă şi de mai bine de un deceniu.

Şeful SNLO apreciază că, în acest context, exploatările vor dispărea, deşi o decizie definitivă încă nu a fost luată. O astfel de măsură va presupune punerea pe liber a personalului TESA care lucrează în cadrul exploatărilor respective. Măsura trebuie acceptată şi de către sindicate, de regulă minerii care lucrează la exploatarea lignitului cerând dintotdeauna ca numărul birocraţilor să fie cât mai mic. O decizie finală va fi luată în această primăvară, când vor fi definitivate şi structurile de producţie din cadrul Electra. "Nu sunt finalizate încă studiile în privinţa personalului, dar din analizele de până acum reiese clar că existenţa exploatărilor miniere încarcă preţul final al tonei de cărbune. În noua companie va fi o formulă de organizare unitară pentru toate carierele din Oltenia, indiferent că vorbim de bazinul Motrului, al Rovinariului sau cel de la Berbeşti sau Jilţ. În cadrul SNLO avem o analiză a costurilor pe fiecare carieră şi în cadrul exploatărilor miniere şi este evidentă diferenţa. Noi vom trebui să furnizăm cel mai ieftin şi bun lignit, iar pentru asta trebuie să ştim exact de unde să facem livrările, în funcţie de cerere. Toate acestea se vor definitiva în perioada următoare", spune Burlan.

Scad costurile

Unităţile miniere din compania Electra vor fi organizate, cel mai probabil, în structuri proprii, fără ca între ele şi administraţia companiei să mai existe exploatările. Actualul director general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, Daniel Burlan, spune că toate calculele şi analizele făcute până acum arată că exploatările miniere de carieră nu îşi mai au rostul în viitoarea structură organizatorică. "Până în prezent activitatea era organizată pe trei niveluri, primul era cel din cariere, apoi urmau exploatările, care concentrau mai multe cariere, şi, în cele din urmă, SNLO. Proiectul de organizare a activităţii în cadrul companiei Electra se bazează pe preluarea atribuţiilor exploatărilor miniere de către cariere. Avem astfel posibilitatea ca între cariere şi SNLO fluxul informaţional să fie unul direct. Vom putea astfel să individualizăm mult mai bine costurile, care, evident, trebuie să fie cât mai scăzute", declară Burlan.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: