Mama sinistrată de la Novaci, în faţa a două sentinţe penale

Câteva zile o mai despart pe femeia din Novaci care anul trecut a rămas fără baraca în care locuia de aflarea a două sentinţe pe care magistraţii urmează să le pronunţe faţă de ea, aceasta fiind inculpată în ambele dosare, în unul dintre ele fiind chiar în arest preventiv. Iren Ibolya Majlat a rămas în vara anului trecut, după inundaţiile puternice de atunci, fără baraca în care locuia la marginea oraşului, ulterior primind de la autorităţi un container pentru sinistraţi, lucru care a nemulţumit-o. Femeia a făcut gălăgie de câte ori a putut, invocând faptul că are o fată minoră căreia nu îi poate asigura cele mai bune condiţii pentru că nu este ajutată.

Lucrurile s-au schimbat pentru Majlat în vară, când un tânăr din Novaci, Constantin Cazacu, a fost arestat preventiv pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fata de 14 ani a acesteia. Ancheta a dovedit ulterior că femeia nu era străină de partidele de amor ale minorei, la un moment dat cele două ameninţând că se sinucid dacă autorităţile nu îl eliberează pe Cazacu. Aşa a ajuns femeia să aibă două dosare penale pe numele său, în unul fiind acuzat de violenţă în familie, ambele intrând pe rolul instanţei la începutul acestei luni. Ieri judecătorii au decis că în fiecare dintre dosare va fi pronunţat un verdict săptămâna viitoare, Majlat urmând să afle atunci dacă este găsită sau nu vinovată de acuzațiile ce îi sunt aduse, ca orice inculpat ea negând capetele de acuzare și susținând că este nevinovată. (G.I.)

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: