A fost cum nu trebuie să fie ieri, în București. Trafic ca într-o zi de muncă intensă, dar căldură ca într-o zi de vară. Eliade însuși n-a experimentat așa to(ro)peală (n-a prins încălzirea globală, sireacul), altfel La Țigănci ar fi fost cu asfalt prelins pe pantofi și miros de eșapament.
Mi-am comandat de mâncare pentru că îmi era foame. Mi s-a spus de către operatoare că se circulă greu și că durează o oră. M-am strâmbat. Cum n-aveam nimic în frigider, alternativa era să ies eu însumi și să dau piept cu traficul, ca să mănânc. Am acceptat termenul de o oră. După o oră, m-a sunat livratorul. ”Accident pe Iuliu Maniu, e blocat, mai fac 20 de minute”. A mai făcut 40. Două ore în total pentru o mâncare rece, sleită și fără nici un Dumnezeu. Care a mai costat și 30 de lei. De ce vă vorbesc așa mult despre mine? Păi, aș putea să pariez că milioane de români au avut ieri o zi la fel de proastă, mulți dintre ei în București.
Știți cine a avut o zi bună. Parlamentarii, normal. Cu ocazia asta, vă explic și de ce am simțit nevoia să spun prin câte peripeții am trecut eu ca să mănânc ceva ieri.
În 2008, eram angajat la Academia Cațavencu și am făcut rost de o acreditare de presă pentru Parlament. Îmi amintesc că era la ordinea zilei examenul pentru acordarea cetățeniei române și am vrut să verificăm câți parlamentari l-ar trece. Nu-i ușor să fii cetățean român. Peste 90% dintre parlamentarii pe care i-am întrebat de vorbă ar fi picat testul bazat, în esență, pe cunoștințe din gramatica, istoria și geografia României.
Și ce primesc, în schimbul acestei lipse de calificare, bezmeticii ăia hoțomani? Multă imunitate, mult concediu, mulți bani, multe privilegii și, colac peste pupăză, un restaurant ca-n visele oricărui amărăștean de român.
Am mâncat atunci două zile consecutiv la restaurantul din Palatul Parlamentului. A fost ca-n paradis. Ca-n paradisul fiscal. Și nu eram eu vreunul care să se mire de prețurile mici, pentru că încă frecventam cantinele studențești, în vremea aia. Doar că popota demnitarilor reușea să-i facă invidioși și pe studenții care mâncau la faimoasa cantină de la drept. O ciorbă la parlamentari se învârtea, pe atunci, în tărâmurile incerte ale zecilor de bani, nu ale leilor.
Iar ieri am văzut că prețurile n-au crescut foarte mult de atunci. Practic, cel mai scump și mai șmecher fel de mâncare pe care ți-l poți lua la restaurantul parlamentarilor costă vreo 9 lei. Dar poți mânca bine și cu 5. „Pe care ți-l poți lua”, am zis? Sunt un bou. Nu ȚI-L POȚI lua, pentru că tu nu ai acces acolo. Așa că tu mănâncă în continuare cu 30 de lei pe banii tăi și așa puțini, pe nervii tăi și ala întinși, pe timpul tău și așa grav afectat chiar de către ei, și bucură-te! Vei avea o nouă șansă să pui niște îmbuibați pe scaunele alea confortabile, unde să se îndoape cu 10 lei, în noiembrie anul curent. Felicitări de pe acum pentru ce vei vota, românule!