Manta refuză invitaţia PSD: Mă las de politică!

Pantelimon Manta îşi anunţă din nou retragerea din politică, aşa cum a făcut în mai multe rânduri, când nu a mai fost dorit de partidul din care făcea parte. Manta a vrut să se retragă şi când Băsescu nu l-a lăsat să candideze la parlamentare din partea PD, apoi a spus că din Partidul Conservator nu va pleca decât cu picioarele înainte. A ajuns la PNL, de unde a fost exclus săptămâna trecută şi, deşi a fost ofertat de PSD, spune că mai bine se lasă de politică.

PSD Gorj îi deschide uşile lui Pantelimon Manta, liberalul exclus săptămâna trecută din partid. Invitaţia vine chiar din partea preşedintelui executiv al social-democraţilor gorjeni. „PSD este partidul care de fiecare dată a manifestat deschidere către resursa umană. Condiţiile sunt cele prevăzute în statut, ele se aplică după voinţa unui om ce vrea să vină în partid”, a declarat Ion Călinoiu.

Pantelimon Manta a contestat excluderea din PNL, însă este decis să renunţe la politică în cazul în care decizia va rămâne definitivă. „Ipotetic vorbind, dacă va rămâne definitivă decizia de excludere, mă las de politică. A început să-mi displacă politica. Îi mulţumesc domnului Călinoiu şi doar atât. Pentru fiecare vine o vârstă când trebuie să-i lăsăm pe tineri, pe cei neamestecaţi în scandaluri”, a declarat Manta. Acesta spune că a făcut un pas înapoi pentru a-l lăsa pe fiul său în prima linie, Claudiu Manta fiind preşedintele organizaţiei de tineret a PSD Gorj. „Eu mai am şi situaţia delicată cu băiatul care este dincolo şi de aceea şi am făcut şi pasul înapoi în politică şi nu am mai candidat la nici un fel de funcţie de conducere în partid. Trecusem deja în eşalonul II pentru a lăsa tinerii să se afirme”, a precizat Manta.

Gâlceavă: PNL a pierdut prin demiterea lui Manta

Dumitru Gâlceavă, primarul liberal de la Turceni, consideră că demiterea lui Pantelimon Manta din PNL este o pierdere pentru partid. Mai mult, este de părere că, prin acest gest făcut de liderii liberali, a fost lezată imaginea partidului pentru că Manta era foarte cunoscut la nivel de judeţ. “Mi se pare şi nestatutar să dai afară un membru de partid marcant, care a fost cu funcţii, nu aşa. Şi să dai afară un membru mi se pare o măsură destul de dură. Este o pierdere pentru PNL, fără doar şi poate. Eu cred că este o pierdere şi ca imagine a partidului, pentru că mulţi gorjeni au auzit de Manta”, a declarat  Dumitru Gâlceavă.  

Reacţia lui Gâlceavă este întărită, poate, şi de faptul că şi el a fost oarecum înlăturat de către şefii săi de partid. La finele anului trecut a fost exclus din Biroul Politic Judeţean. A făcut o contestaţie la şefa PNL, Alina Gorghiu, de la care nu a primit încă un răspuns.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: