Maria Moţa, susţinută de PDL pentru a redeveni secretar de stat

Principalul partid de opoziţie şi-a făcut ieri cunoscută componenţa unui Guvern din Umbră, pe care îl propune ca alternativă la actuala putere, premier fiind nominalizat Cătălin Predoiu. Acesta a inclus-o în lista sa şi pe gorjeanca Maria Moţa, fostă şefă a organizaţiei de femei a partidului timp de aproape două decenii, de anul trecut fosta lideră a democrat-liberalelor devenind membră a PDL Sector 2 din Bucureşti.

Moţa ar urma să redevină secretar de stat în Ministerul Muncii, în cazul revenirii partidului la putere, ea mai ocupând funcţia respectivă de două ori în ultimul deceniu, în perioadele în care PDL a fost la guvernare.

Moţa a fost săptămâna trecută la Târgu Jiu, la întâlnirea la care a fost prezent inclusiv liderul Vasile Blaga, dar şi alţi reprezentanţi de frunte ai partidului, mulţi dintre ei fiind nominalizaţi acum în Guvernul lui Predoiu. Anca Boagiu, Andreea Paul sau Monica Macovei, pe lângă Sulfina Barbu şi Raluca Turcan, sunt doar câţiva din foştii miniştri ai PDL care ar urma să revină pe posturi în cazul în care partidul îşi va reveni din punct de vedere electoral.

Ministru al Muncii în acest Cabinet din Umbră a fost desemnată Claudia Boghicevici, o altă femeie pe care democrat-liberalii o promovează în posturi de conducere, în ministerul respectiv aflându-se şi postul de secretar de stat pentru care Moţa are susţinerea partidului ca să-l ocupe. „Echipa domnului Predoiu este hotărâtă să facă treabă, iar pentru asta vom monitoriza atent miniştrii din actualul Guvern şi vom propune soluţii la problemele de zi cu zi ale oamenilor. Vom fi într-un permanent contact cu cetăţenii şi vom organiza întâlniri aşa cum a fost şi cea de la Târgu Jiu în cât mai multe oraşe din ţară, pe domenii cheie. Inclusiv la Târgu Jiu vom fi prezenţi, mai ales că domnul Predoiu are în program o astfel de deplasare în perioada următoare. Sper că oamenii se vor convinge că au nevoie de o alt fel de guvernare atâta timp cât actualul Guvern condus de Victor Ponta nu aduce nimic bun. Numai la Gorj sunt mii de oameni care şi-au pierdut locurile de muncă în acest an şi inclusiv pentru ei trebuie să facem ceva pentru a le asigura condiţiile care să le permită să-şi găsească noi slujbe, mai ales că sunt persoane trecute de 50 de ani, care cu greu îşi pot găsi loc pe piaţa muncii în actualul context”, spune Maria Moţa.

CABINET

Guvernul lui Predoiu are 16 miniştri: Andreea Paul – Economie, Monica Macovei – Justiţie, Ghe. Ialomiţianu – Finanţe, Lucian Bode – Energie, Gheorghe Ştefan – Agricultură, Radu Carp – Externe, Marinică Dincă – Apărare, Alin Tişe – Interne, Anca Boagiu – Infrastructură, Al. Nazare – Fonduri Europene, Sulfina Barbu – Mediu, Claudia Boghicevici – Muncă, Dragoş Şerban – Sănătate, Raluca Turcan – Educaţie, Radu F. Alexandru – Cultură şi Sorin Moldovan – Sport.

Vizualizări: 361

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: