Marius Vlaicu a fost numit preşedinte la secţia de baschet a clubului Energia


Fostul arbitru de baschet Marius Vlaicu este de azi noul preşedinte al secţiei de baschet a clubului Energia Rovinari. Acesta a preluat funcţia de preşedinte de la Dan Cumpănaşu, cel care a condus echipa de baschet gorjeană în ultimi trei ani, formaţia gorjeană promovând sub conducerea sa în Divizia A. Dan Cumpănaşu a fost o perioadă preşedinte executiv la Energia Rovinari, timp în care secţia de baschet a fost condusă de politicianul Victor Ponta.

Marius Vlaicu a declarat după numirea sa că este onorat de funcţia pe care o va ocupa în conducerea clubului: „Consiliul Director al clubului Energia Rovinari a decis ca pentru următoare perioadă să mă numească în funcţia de preşedinte al secţiei de baschet a clubului. Este o decizie care mă onorează dar în acelaşi timp mă şi obligă. Performanţele obţinute de echipa de baschet în ultimi doi ani mă obligă să încerc să obţin cu echipa cel puţin aceleaşi performanţe la nivelul bugetului pe care clubul îl va asigura”.

Vlaicu se aşteaptă la comentarii la adresa numirii sale dar crede că are o carte de vizită care este în avantajul său şi îl recomandă pentru a ocupa această funcţie: „Vor fi foarte multe comentarii pe tema numirii dar iubitorii baschetului care mă cunosc ştiu că am fost în acest fenomen încă din clasa a patra, am jucat baschet la Clubul Sportiv Şcolar, apoi în divizia B şi ulterior am activat în cadrul colegiului arbitrilor de baschet din România unde am reuşit să ajung în prima ligă. Recent am renunţat la această pasiune de a arbitra şi am reuşit cu ajutorul celor din Consiliul Director să preiau acest management al secţiei de baschet”.


 
 

Vizualizări: 76

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: