Martorii din dosarul Habitu nu denunţă cămătăria

Zi cu emoţii ieri pentru omul de afaceri Dan Diaconu, fost patron la fostul magazin Dantex, care l-a şi făcut celebru în oraş, acesta fiind chemat la Tribunal pentru a da noi explicaţii în faţa unui judecător în privinţa banilor pe care i-a împrumutat de la Aristică Doru Şerban (Habitu). Afaceristul a luat banii în urmă cu câţiva ani, iar despre cum i-a restituit cămătarului sumele împrumutate acesta a mai vorbit la Tribunal, în cadrul procesului în care Habitu este judecat, printre altele, pentru cămătărie.

Judecătorul de caz, Remus Ionescu, a dorit însă, împreună cu reprezentantul Parchetului, să afle mai multe amănunte despre modul în care Habitu şi-a primit banii înapoi, curiozitatea magistraţilor făcându-l pe Diaconu să se cam încurce în explicaţii.

Omul de afaceri a avut nevoie de zeci de minute pentru a clarifica toate aspectele legate de banii luaţi de la Habitu şi felul în care i-a restituit. Acesta a împrumutat, la un moment dat, 10.000 de euro, în nume personal, din care Habitu a primit înapoi, până la arestare, o mare parte, Diaconu apreciind ieri că ar mai avea să-i dea cămătarului vreo 3500 de euro. Problema este însă că din nicio declaraţie nu a reieşit că banii au fost restituiţi cu supra-dobândă, ceea ce face ca acuzaţia de cămătărie să nu aibă susţinere cel puţin în cazul acestui împrumut. Diaconu a mai avut de dat explicaţii şi în privinţa unei sume de 152.000 de lei pe care a luat-o pentru firmă, după el fiind audiat Laurenţiu Lupulescu, un cumnat al lui Dan Radu Floarea, denunţătorul lui Habitu.

Bărbatul îi ducea lui Habitu acasă plicurile cu bani cu care era trimis de cumnatul său, el fiind şofer al familiei Floarea, dar şi un fel de „curier” în astfel de situaţii. Chiar dacă este rudă cu denunţătorul, acesta a spus că nu ştie ca Floarea să fi dat banii înapoi cu dobândă şi nici să fi fost ameninţat de către Habitu, ceea ce, iarăşi pare să fie în avantajul lui Aristică Doru Şerban, acesta respingând de fiecare dată acuzaţiile ce i-au fost aduse de anchetatori şi pentru care este în arest preventiv din primăvara anului trecut.

Vizualizări: 194

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: