Maşină a Poştei Române, jefuită de o persoană cu faţa acoperită

O maşină a Poştei Române a fost jefuită, luni dimineaţa, la Balş, în judeţul Olt, după ce o persoană deocamdată neidentificată, cu faţa acoperită, a furat o geantă cu bani, iar poliţiştii fac cercetări pentru prinderea autorului. Unul dintre angajaţii Poştei a fost agresat în momentul jafului, fiind dus la spital pentru îngrjiri medicale.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Olt, poliţiştii au fost sesizaţi, luni dimineaţa, prin 112, despre faptul că o persoană necunoscută, cu faţa acoperită, ar fi sustras, prin violenţă, o geantă cu o sumă de bani dintr-o maşină, din oraşul Balş, după care ar fi fugit.

Maşina respectivă aparţine Poştei Române şi era parcată în faţa unui oficiu poştal. Unul dintre angajaţii Poştei a fost agresat de autorul jafului, el fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Deocamdată, oamenii legii nu cunosc suma care a fost sustrasă.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Balş, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investiţii Criminale, s-au deplasat de îndată la faţa locului şi fac cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi identificării celui care a săvârşit fapta.

Vizualizări: 1,502

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Ultima oră:

Citește și: