Masonii îşi fac Templu la Târgu Jiu

Numele „pandurului şef” din 1821, Tudor Vladimirescu, nu va mai fi de acum încolo doar în denumirea spitalului judeţean sau a stadionului municipal, ci şi al primei loje masonice ce va fi inaugurată sâmbătă la Târgu Jiu.

Templul pe care „fraţii” masoni, aşa cum îşi spun membrii lojei, a fost amenajat în zona centrală a oraşului respectă toate canoanele impuse de Marea Lojă Naţională a României 1880. Şeful suprem al MLNR, marele maestru Constantin Bartolomeu Săvoiu, va asista personal la ceremonia de inaugurare a Templului Masonic de la Târgu Jiu, mai ales că el este originar de pe aceste meleaguri. De altfel, Săvoiu le este cunoscut gorjenilor inclusiv prin implicarea sa în campaniile electorale din 2008-2009, când era un susţinător al PDL, dar şi prin funcţiile de conducere pe care le-a avut în 2006-2007 în cabinetul Tăriceanu. Venerabilul mare maestru, cum îi spun cunoscătorii în domeniu, va veni însoţit la Târgu Jiu alături de alţi „venerabili” masoni, inclusiv din străinătate, Săvoiu fiind, în plus, vicepreşedinte al Confederaţiei Interaliate a Ofiţerilor în Rezervă NATO şi al Federaţiei Militarilor din Romania (FMR), dar şi preşedintele Asociaţiei Ofiţerilor în Rezervă din Romania (AORR).

Vizualizări: 193

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: