Meci amical cu şapte goluri la Târgu Jiu

ACS Viitorul Târgu Jiu a câștigat la scor de tenis ultimul amical programat înainte de debutul noului sezon. Adversara a fost nou-promovata CSM Slatina care a menajat o mare parte dintre jucătorii, pentru un alt test care fusese programat pentru sâmbătă.

Ultimul amical al perioadei de pregătire de vară a adus și cea mai concludentă victorie pentru ACS Viitorul Târgu Jiu deşi adversarul nu a venit la Târgu Jiu cu prima echipă, pe care a menajat-o pentru un alt amical ce urma să se dispute o zi mai târziu. Pe stadionul Municipal din Târgu Jiu, echipa preluată de Florin Stîngă a dispus, cu scorul 6-1 de CSM Slatina, viitoare adversară în Liga 2, pe care o va întâlni abia în etapa a 18-a din cele 19, la anul. Inițial, partida era programată pentru sâmbătă, atunci când CSM Slatina și-au stabilit apoi un alt adversar, pe Comunal Șelimbăr şi, din acest motiv, cea mai mare parte a echipei de bază nu a făcut deplasarea la Târgu Jiu. „Jocul a fost abordat cu un unsprezece de start, urmând ca în ultimul amical, programat cu CS Şelimbăr, să fie aliniată o altă formulă de joc. De altfel, jucătorii care vor evolua în partida ce se va desfăşura la Râmnicu Vâlcea nu au făcut deplasarea la Târgu Jiu, având programat antrenament”, a informat oficial CSM Slatina. Slătinenii au deschis scorul pe terenul din Târgu Jiu, prin Radu Necşulescu, în minutul 10, pentru ca echipa gazdă să egaleze în minutul 39, la pauză partida încheindu-se la egalitate, scor 1-1.

În actul secund, slătinenii au încasat cinci goluri, pe fondul unor greşeli individuale, meciul încheindu-se cu scorul de 6-1. „Antrenorul Dan Oprescu, numit și el în funcție tot în această vară, după despărțirea de naționala U18 a României, a lăsat la Slatina mai mulți titulari, care vor evolua în testul programat la Râmnicu Vâlcea, cu CS Comunal Șelimbăr”, au mai informat slătinenii care reuşiseră să se impună în primul test al verii în faţa echipei lui Florin Stîngă.

Vizualizări: 810

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: