Medic: Sunteți eroinele mele și vă mulțumesc că existați

Medicul gorjean Tatiana Grecu a transmis un mesaj emoționant asistentelor din secția Covid a spitalului din Târgu Jiu, cu ocazia Zilei asistentului medical.

“La mulți ani, fetelor mele dragi, asistentelor cu care am împărțit greutatea lunilor cumplite care încă nu știm dacă au trecut sau nu. Am trăit împreună incertitudinea zilei de mâine, teama pentru pacienți, pentru noi, pentru familiile noastre! Ați fost îngerii fără chip ai pacienților care căutau zilnic speranța în ochii voștri, având puterea fizică, dar mai ales psihică să le redati speranța, să-i încurajați atunci când pentru ei o respiratie era echivalentul unui efort pe care alții nu și-l pot imagina”, a scris medicul pe pagina de socializare.

Nu au lipsit însă trimiterile la momentele triste. “Am plâns împreună când am pierdut pacienți și ne-am bucurat împreună când i-am salvat. A fost o muncă infernală, de război, în care voi ati pus suflet, v-ați periclitat sănătatea voastră și a familiilor voastre! Nu stiu câtă vreme va trebui să treacă pentru a șterge traumele sufletești și tragediile pe care le-am trăit împreună! Sunteți eroinele mele și vă mulțumesc că existați”, a transmis Tatiana Grecu.

Oboseala psihică acumulată de cadrele medicale din secțiile Covid în mai bine de un an de pandemie va avea probabil efecte pe termen lung, despre care se vorbește deocamdată foarte puțin.

Vizualizări: 3,061

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: