Medicii de familie protestează nemulţumiţi de contractul cadru

Medicii de familie din judeţul Gorj au avut ieri o ultimă întâlnire înainte de a purta discuţii cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj cu privire la semnarea contractului cadru pentru 2011. Aceştia au decis să nu semneze contractele.

Medicii de familie s-au reunit ieri pentru a discuta prevederile contractului cadru pe 2011 ce urma să fie semnat la începutul lunii aprilie. Medicii sunt nemulţumiţi de forma actuală a contractului şi se pregătesc de negocierile cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj care vor avea loc săptămâna viitoare. „Noi, medicii de familie ne-am întâlnit să discutăm pe marginea acestui contract. După câteva ore de discuţii am ajuns la o concluzie şi am stabilit câteva puncte pe care le vom discuta şi cu cei de la CJAS Gorj săptămâna viitoare“, spune Mihai Moisescu, preşedintele Patronatului medicilor de familie.

În acest moment, ţinând cont de prevederile contractului cadru, medicii sunt decis să nu-l semneze. „Săptămâna viitoare vom decide formele de protest la care vom recurge dacă nu vom ajunge la nicio înţelegere cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj. În acest moment niciun medic nu vrea să semneze contractul în forma lui actuală”, susţine Moisescu.

Supărarea acestora provine din faptul că în acest an l-au fost alocaţi mai puţini bani decât în anii precedenţi, fapt care ar conduce la închiderea cabinetelor.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: