Medicii de familie vor funcţiona şi în aprilie cu act adiţional

Discuţiile dintre Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj şi Patronatul Medicilor de Familie din Gorj ce au avut loc ieri nu au avut nici de data aceasta finalitate. Potrivit preşedintelui Medicilor de Familie din Gorj, cel mai probabil nici în aprilie nu va fi semnat contractul cadru ci se va prelungi tot cu un act adiţional. Pe de altă parte, medicii de familie din Gorj sunt în continuare revoltaţi şi susţin că nu vor semna contractul în condiţiile actuale. „Pot să vă spun că a fost o şedinţă mai mult pentru a se observa starea de spirit a medicilor de familie care sunt în continuare hotărâţi să nu cedeze. Nu vom semna contractul în aceste condiţii”, a declarat Mihai Moisescu, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Gorj. Acesta a mai precizat şi faptul că şi dacă ar vrea să semneze acest contract ar fi practic imposibil. „Mai sunt două săptămâni până la 1 aprilie şi nici măcar nu au apărut normele. Cel mai probabil se va amâna pentru încă o lună”, a adăugat Mihai Moisescu.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: