Medicul Neaţă intră din nou în Consiliul Judeţean

Chirurgul Gheorghe Neaţă se pregăteşte pentru un nou mandat de consilier judeţean, fiind următorul supleant pe lista PSD Gorj. Asta după ce Elvira Şarapatin a obţinut un mandat de deputat pentru următorii patru ani. Potrivit reprezentanţilor PSD Gorj, cel mai probabil, Neaţă va depune jurământul în şedinţa Consiliului Judeţean din luna ianuarie.

Gheorghe Neaţă a fost consilier judeţean, pe lista PP-DD. Când şi-au dat seama că se tulbură apele în partidul lui Dan Diaconescu, Gheorghe Neaţă şi colegul său, Petrică Nanu, au trecut la PSD, cu riscul de a-şi pierde mandatele. Cei doi au fost excluşi din PP-DD, însă au reuşit să-şi ducă mandatele până la capăt, deşi s-au judecat cu partidul pe listele căruia au candidat. Deşi era greu de crezut că va ajunge din nou în Consiliul Judeţean, dată fiind poziţia sa pe lista PSD, Gheorghe Neaţă va depune jurământul în luna ianuarie. „În perioada următoare, doamna Elvira Şarapatin îşi va demisia din Consiliul Judeţean pentru că a primit mandatul de deputat. Următorul pe lista de consilieri este domnul Gheorghe Neaţă. Această schimbare va avea loc, cel mai probabil, în luna ianuarie”, a declarat Anca Borduşanu, purtătorul de cuvânt al PSD Gorj. Gheorghe Neaţă spune că este familiarizat cu activitatea Consiliului Judeţean. „Într-adevăr, sunt următorul pe lista PSD. Îmi doresc să intru din nou în Consiliul Judeţean pentru că de asta m-am înscris pe listă. E normal ca fiecare dintre noi să aibă un obiectiv. Nu am emoţii, am mai fost consilier judeţean, iar în mare parte îmi cunosc colegii. Cel mai probabil, o voi înlocui pe doamna Elvira Şarapatin şi în comisiile din care dumneaei face parte. Fiind medic de profesie, voi face tot ceea ce îmi stă în putință pentru Spitalul Judeţean”, spune Neaţă.

Vizualizări: 672

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: