Medinţu anunţă trecerea a 900 de salariaţi TESA în producţie
Aurel Medinţu, directorul Direcţiei Energie din CE Oltenia, a vorbit din nou despre reorganizarea complexului energetic. Invitat la Acces TV, Medinţu a spus că din 2.500 de salariaţi TESA vor mai rămâne 1.600. Ceilalţi 900 nu vor fi daţi afară în acest an, dar vor fi trimişi în producţie, în funcţie de calificarea pe care o au pe diploma de liceu. Este puţin probabil însă ca un economist, chiar dacă a terminat un liceu tehnic şi îi scrie pe diplomă lăcătuş-mecanoenergetic, să aibă măcar idee vagă despre această meserie. Mai ales dacă a terminat liceul acum 20 de ani şi nu a practicat niciodată meseria trecută pe diploma de Bacalaureat.
Potrivit lui Medinţu, cele 900 de posturi TESA vor fi reduce prin comasări de departamente şi restrângere de personal. Astfel, Direcţia Financiar - Contabilă se va uni cu cea Comercială şi de Investiţii. Aurel Medinţu a declarat la Acces TV că la nivelul companiei există „prea mult balast”, acesta referindu-se la personal TESA care nu-şi justifică activitatea, care ar fi fost angajat politic de fostele guvernări. Cu o săptămână înainte, acelaşi Medinţu anunţa că departamentele financiar şi comercial de la sucursale vor fi desfiinţate şi că toată activitatea va fi preluată la sediul central al CE Oltenia. (M.M.)
Vizualizări: 192
Distribuie Trimite pe WhatsApp