MedservMin: Ambulanţe noi trase pe dreapta, chirii enorme pentru salvări second

Medservmin a achiziționat două ambulanțe nou nouțe în valoare de 160.000 de euro, care deocamdată nu pot fi folosite. Societatea folosește în continuare ambulanțele închiriate de la o firmă din Motru, pentru care plătește lunar 650 de milioane de lei vechi. Directorul de la Medservmin, Vasile Mogoe, vrea să obțină aprobări pentru achiziționarea altor ambulanțe second-hand din Germania.

În urmă cu două luni fosta conducere Medservmin a achiziționat două ambulanțe noi 4X4, care deocamdată nu pot fi folosite, asta pentru că nu s-a cerut autorizarea acestora. Vasile Mogoe a demarat această procedură și așteaptă o echipă de la Ministerul Sănătății, pentru ca salvările să devină funcționale. Marea nemulțumire a lui Mogoe este legată de prețul cu care ambulanțele au fost achiziționate. „Sunt foarte scumpe. Din calculele mele fiecare valorează 80.000 de euro. Lunar plătesc pentru fiecare leasing câte 4.000 de lei, iar de la anul trebuie să le fac și asigurare obligatorie și CASCO. Eu am demarat procedurile să fie autorizate pentru că avem tot ce ne trebuie, și personal medical, și medicamente, dar avem nevoie de un aviz. Am depus toată documentația la DSP și acum aștept. E de vină vechea conducere pentru că nu a făcut ce a trebuit și au cheltuit prea mult pentru ambulanțele astea. Eu am început să-mi fac griji când am văzut cât avem de plătit”.

Ambulanțe închiriate de la Motru

În condițiile în care cele două ambulanțe achiziționate cu bani grei zac în curtea societății, se lucrează în continuare cu ambulanțe închiriate de la o societate din Motru.  „Noi avem șapte ambulanțe închiriate de la o firmă din Motru, de la Ambuforce, și plătim lunar 650 de milioane de lei vechi. La acești bani se mai adaugă și dările pentru cele 2 ambulanțe care deocamdată nu pot fi folosite. Dacă aveau aviz de funcționare le închiriam în week-end la Rânca pentru că e o competiție sportivă, raliu ceva, dar așa le țin degeaba în curte. Măcar mai făceam niște bani”, a mai precizat Mogoe.

Mogoe vrea ambulanțe second-hand

Deși au costat bani grei, cele două ambulanțe achiziționate de vechea conducere nu sunt suficiente. Vasile Mogoe să gândește să mai achiziționeze câteva ambulanțe, dar second-hand, dacă primește toate autorizațiile de care are nevoie. „Nu cred că trebuia să cumpere ambulanțe noi. Piața automobilelor e plină de salvări second-hand. Chiar eu am găsit în Germania salvări scoate din uz după ce au făcut un anumit număr de kilometri. Eu mă interesez pe la Ministerul Sănătății și la DSP dacă le pot folosi, dacă primesc autorizație, și o să cumpăr. Sunt mult mai ieftine și arată impecabil. Sunt dotate cu tot ce le trebuie”.

Medservmin face stație de ambulanță la Rânca

Conducerea Medservmin se gândește că, pe viitor, cele două salvări nou nouțe ar putea deservi turiștii care ajung la Rânca. „Pentru că cele două salvări sunt 4X4 ar putea fi folosite la carierele din zona Rovinari sau de ce nu în Rânca. Dacă se va face Rânca stațiune, putem face aici stație de ambulanță. De personal nu ducem lipsă, pentru că 80% din angajați sunt cadre medicale”, a precizat Mogoe.

Vizualizări: 396

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: