MedservMin, autorizată pentru tratament la domiciliu

MedservMin și-a diversificat serviciile medicale. Această societate a primit autorizație de la Ministerul Sănătății pe o perioadă de trei ani pentru îngrijiri la domiciliu. De luna aceasta, 24 de ore din 24, angajații MedservMin se pot deplasa acasă la gorjenii care urmează tratament la domiciliu. În acest moment conducerea societății încearcă să încheie contract și cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj, pentru ca serviciile oferite solicitanților să fie decontate.

Societatea prestatoare de servicii medicale a reușit să lanseze un nou serviciu autorizat de Ministerul Sănătății. Este vorba de serviciul de îngrijiri la domiciliu, prin intermediul căruia gorjenii care urmează tratament acasă pot suna 24 de ore din 24 la 0754-217.293, iar angajații societății se deplasează pentru a le oferi serviciile necesare.

În acest moment se plătește orice intervenție, inclusiv deplasarea, pentru că nu a fost încheiat un contrat cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj, care să poată deconta aceste servicii. În această situație deplasarea se taxează cu 5 lei în municipiul Târgu-Jiu, iar în afara localității prețul este de 1,5 lei pe kilometru. Tarifele practicate nu includ medicamentele și materialele sanitare. Cele mai mici tarife sunt pentru monitorizarea tensiunii, pulsului și a temperaturii pentru care solicitanții plătesc 3,5 lei, iar pentru montarea unei sonde urinare sau un tratament cu aerosoli 30 de lei.

Peste 30 de servicii medicale oferite la domiciliu

Comisia de evaluare a furnizorilor de servicii de îngrijiri medicale a CJAS Gorj i-a acordat societății rezultatul „evaluare cu succes”, care este un pas important pentru ca MedservMin să intre în relații contractuale cu CJAS Gorj. „Noi oferim servicii medicale la domiciliul solicitantului 24 de ore din 24. Facem monitorizarea parametrilor fiziologici, adică temperatură, respirație, puls, tensiune arterială, diuresă, scaun, administrăm tratament medicamentos intramusculos, intravenos, prin perfuzie endovenoasă, intravezical prin sondă vezicală, recoltăm probe biologice, alimentare artificială pe sondă gastrică,  alimentare pasivă la cei cu tulburări de deglutiție, facem clisme, spălături vaginale, diferite manevre terapeutice, facem îngrijirea plăgilor, a escalelor multiple, a stomelor, a fistulelor, a tubului de dren, a canulei traheale, monitorizăm dializa, aplicăm pampers, tratment cu aerosoli, montăm sonde urinare, vaccinări, punem branule, măsurăm glicemia și igienă corporală, inclusiv îmbăiere”, a precizat Valentin Mogoe, director MedservMin.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: