Mesajul lui Ponta înainte de votul pentru arestarea prietenilor Şova şi Vîlcov

Victor Ponta, preşedinte al PSD, a postat pe facebook un mesaj cu puţin timp înainte de votul pe care senatorii îl vor da cu privire la cererea DNA pentru avize de arestare pe numele lui Dan Şova şi Darius Vîlcov.

"Constat cu mare dezamăgire că voturile de azi din Senat și Camera Deputaților privind cereri de arestare preventivă au fost total deturnate de PNL și propaganda basistă într-o bătălie pur politică (ideea de justiție fiind total confiscată de câțiva lideri PNL, folosită doar politic și demagogic, dovadă că ignoră total cazul deputatului PNL Nicolescu și se refera doar la Senat)!

Poziția mea și a PSD este aceea de a nu bloca acțiunile Justiției! Și, indiferent de votul de azi al Parlamentului, TOȚI cei trei parlamentari în cauză POT fi trimiși de procurori în fața judecătorilor (în libertate sau în stare de arest) pentru a se stabili dacă sunt vinovați sau nu!

Aceasta este realitatea juridică, restul este doar ipocrizie cu care PNL ne-a obisnuit încă din momentul 2013, când liderii lor au propus legea amnistiei, pentru ca apoi în public să se spele pe mâini ca Pilat din Pont! Orice suprapunere a bătăliei politice peste cauze din justiție este profund greșită și mă delimitez cu hotărâre de așa ceva!", este mesajul lui Ponta.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: