Micşorarea salariilor la CEO produce dezechilibre în bugetele locale

Primarii localităţilor unde CE Oltenia desfăşoară activitate se arată nemulţumiţi de micşorarea salariilor din minerit. Asta pentru că şi cotele defalcate din impozitul pe venit pe care le primesc unităţile administrative suferă diminuări substanţiale. Edilii şi-au făcut planuri la începutul anului în funcţie de aceste sume, iar acum fie sunt nevoiţi să facă rectificări bugetare, fie trebuie să se descurce cu ceea ce primesc şi chiar să amâne anumite proiecte.

La ora actuală, primăriile în care există activitate minieră încasează sute de miliarde de lei vechi din cotele defalcate din impozitul pe venit. Orice micşorare de salarii la CE Oltenia se resimte în bugetul primăriilor. Primarul din Turceni se aşteaptă la o micşorare majoră a acestor venituri în luna august, dat fiind faptul că per general salariile în cadrul companiei, în special ale personalului TESA, s-au diminuat substanţial. “Normal că mă afectează la cota pe impozit. Trebuie să văd acum în august când îmi intră cotele, până atunci n-am de unde să ştiu cu cât e mai puţin, efectul la mine e după o lună şi ceva la ce fac ei. Mi-e teamă să nu facă şi restructurări, că atunci va fi un efect permanent. Dacă dau afară oamenii o să fie nasol şi pentru oamenii din zonă şi pentru primărie. De la termocentrală iau în jur de 400.000 pe lună. Mă aştept la o reducere substanţială. Dacă ei reduc 20% să zicem, cu atât se reduce şi la mine”, a declarat Dumitru Gâlceavă, primarul din Turceni.

Hanu: Orice convulsie îmi produce dezechilibrări la buget

Altă primărie, aceeaşi situaţie. Primarul din Motru, Dorin Hanu, spune că orice modificare şi dezechilibru în cadrul CE Oltenia se resimte la veniturile locale. “La ora actuală eu primesc de la Complexul Energetic Oltenia în jur de 450.000 lunar, impozitul pe salariu, este o sumă substanţială care reprezintă aproximativ 40% din veniturile care îmi intră mie lunar în bugetul primăriei municipiului Motru. Orice convulsie în cadrul acestei companii îmi produce dezechilibrări la nivel de buget. Nu ştiu cu cât se va diminua suma, nu cred că prea mult pentru că  firmele astea ale sindicatelor, Olservmin, au probleme mari din punct de vedere al plăţilor datoriilor pe care le au ei la stat. Nu erau buni platnici, cum se spune. Plăteau mai târziu, în funcţie de cât primeau de la Complex. Mă descurc cu cele pe care le am, fac în aşa fel încât să funcţioneze, dar e problema de aceşti oameni care rămân fără pâinea cea de toate zilele. Mă repliez, nu mai fac atâtea drumuri, fac mai puţine, mă axez mai mult pe proiecte europene”, a comentat primarul din Motru, Dorin Hanu.

Ţuilă: Mă afectează mult de tot

Alţi edili speră ca toate aceste probleme cu care se confruntă compania să fie rezolvate cât mai repede. “Ne afectează bugetul local, normal că ne afectează. Vor fi impozite mai mici şi cotele defalcate sunt mai mici pentru primărie. Noi primim cam 100.000 pe lună. Nu fac rectificare bugetară, sper să fie o chestiune de moment şi ulterior să se revină. Eu aşa sper. Rectificarea nu are sens, asta este, realizez doar o parte din buget. Oricum, orice schimbare de acest gen mă afectează mult de tot. Dacă am bani fac, dacă n-am, nu fac. Vedem până la sfârşitul anului ce se întâmplă”, a spus Florinel Ţuilă, primarul din Cătunele.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: