Mii de gorjeni și-au făcut pașapoarte. Programul revine la normal de pe 19 august!

După doi ani în care vacanțele au fost compromise din cauza pandemiei de Covid 19, vara aceasta gorjenii au profitat din plin de posibilitatea de a-și face concediile în străinătate. S-a văzut cel mai bine acest aspect din cozile care se formează în fiecare zi la Serviciul de Pașapoarte. Sezonul încă nu s-a încheiat, dar statisticile arată că în 2021 s-au eliberat mult mai puține pașapoarte ca anul acesta.

Pentru a putea face față numărului extrem de mare de solicitări, angajații Serviciului de Pașapoarte Gorj au fost nevoiți să lucreze peste program. Zilnic, ghișeele au fost deschise între orele 8:00 și 18:30 și vor continua să rămână așa până pe 19 august. După această dată, se va analiza situația cererilor și se va decide dacă mai este, sau nu cazul să se lucreze suplimentar.

„Până în prezent avem în jur de 20.500 de cereri preluate și prelucrate de Serviciul Pașapoarte Gorj. Raportat la nivelul anului anterior, unde pe tot parcursul anului am avut un număr de aproximativ 17 mii de cereri, există creștere și este justificat programul acesta prelungit tocmai pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor și a rezolva această problemă.”, a afirmat subprefectul de Gorj, Nicolae Muja la Radio Infinit.

Aglomerația de la Serviciul de Pașapoarte Gorj este un subiect fierbinte și pe site-urile de socializare. Pentru a nu-și rata vacanțele din cauză că nu au pașapoarte, unii gorjeni au recunoscut că și-au făcut programări în județele vecinii. Alții au mărturisit că au așteptat, cât a fost ziua de lungă, la Serviciul Pașapoarte și când a lipsit o persoană programată, au fost preluați ei.

Vizualizări: 1,048

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: