Minerii de la Cariera Jilţ Nord au scăpat de şomaj tehnic

Aristică Drăgotoiu a semnat un acord prin care cedează Complexului Energetic Oltenia suprafaţa de teren aflată în faţa excavatoarelor de la Cariera Jilţ Nord, declară surse neoficiale. Acestea sunt informaţiile de ieri, dar compania nu a oferit un punct de vedere oficial în acest caz. Negocierile cu bătrânul durează de mult timp ajungându-se chiar la blocarea activităţii la cariera unde lucrează peste o mie de oameni.

Drăgotoiu cerea sume fabuloase pentru un hectar de pământ şi zeci de angajări. Potrivit unor surse neoficiale, bătrânul a semnat convenţia pentru mai puţin bani, circa două miliarde de lei vechi şi două angajări. Informaţiile nu au fost însă confirmate de companie.  

Dacă bătrânul a semnat convenţia, activitatea de la Cariera Jilţ Nord este deblocată fiind eliminat riscul de a trimite oamenii în şomaj tehnic. Acum rămâne de soluţionat problema de la Jilţ Sud, unde, după spusele directorului general Laurenţiu Ciurel, mai este front de lucru pentru câteva luni. Pe site-ul Ministerului Economiei se află în dezbatere publică o hotărâre de declarare a exproprierilor de la Jilţ Sud de utilitate publică, uzând de Legea 255. La Jilţ Sud vor fi expropriate cel puţin 60 de gospodării. 

Vizualizări: 189

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: