Minerii de la Roşia şi Peşteana şi-au luat salariile

Cei circa 2500 de mineri de la carierele Roşia şi Peşteana au primit salariile vineri, 14 martie, astfel încât CE Oltenia să nu ajungă în situaţia de a încălca contractul colectiv de muncă (CCM). Angajaţii celor două cariere au fost lăsaţi ultimii de conducerea complexului la virarea lichidării în timp ce restul salariaţilor CEO şi-au primit lefurile încă de la începutul săptămânii trecute. Şeful carierei Roşia, Dumitru Horhoianu, spune că cei 1318 de subalterni şi-au primit lefurile în perioada prevăzută în contract. „Vineri au intrat salariile, asta este informaţia pe care o am. Nu mi-am verificat cardul meu pentru că n-am avut timp să fac cumpărături dar ştiu că a plecat vineri contabilul şef  să ia pentru cei care nu au carduri. Nu ştiu de ce am fost lăsaţi ultimii, nu am cerut explicaţii. Probabil aşa a venit rândul”, a spus şeful carierei Roşia.

Şi liderul sindical de la Cariera Peşteana, Dumitru Pârvulescu, a precizat că minerii şi-au luat vineri, târziu ce e drept, chenzina a doua. Salariile angajaţilor CE Oltenia, conform CCM, trebuie virate în conturile acestora în perioada 11-15, a fiecărei luni. 

Vizualizări: 171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: