Minerii l-au așteptat pe Cîțu la Pădurea Colorată - VIDEO

Minerii care au protestat 19 săptămâni în Piața Prefecturii Gorj și-au dorit o întâlnire cu premierul Florin Cîțu, aflând că acesta ajunge vineri în Gorj. Pentru că premierul a ocolit municipiul Târgu Jiu, minerii conduși de Nicu Bunoaica au mers la Bumbești Pițic, la Pădurea Colorată, pentru a-i ține calea.

Minerii au avut veste galbene și au așteptat să ajungă convoiul de mașini. I-au făcut semn premierului să oprească, dar degeaba.”Ne-am simțit umiliți”, a spus un protestatar.

Nicu Bunoaica a spus că voiau să afle de la premier ce are de gând guvernul cu strategia energetică și cu planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, că voiau să ceară venit de completare 48 de luni și pentru cei concediați din CE Oltenia, cum beneficiază minerii din Valea Jiului.

Protestatarii spun că premierul nu a vrut să stea de vorbă cu ei. “Este mâna domnului Vîlceanu și domnului Pecingină, care nu doresc să spunem adevărul despre ceea ce se întâmplă aici”, a spus Bunoaica. “Mă gândeam că dânsul, fiind premierul României, nu are teamă de oameni”, a mai zis Bunoaica.

Protestatarii spun că Florin Cîțu a venit în Gorj ca să își asigure votul pentru președinția partidului și că nu îl interesează problemele minerilor și energeticienilor.

La Bumbești Pițic, în județul Gorj, este celebra Pădure Colorată, acolo unde artistul Mihai Țopescu a vopsit copacii, ca un manifest împotriva defrișărilor.

Duminică, 27 iunie, sunt alegeri parțiale pentru postul de primar, Cîțu fiind prezent la Bumbești Pițic pentru a susține candidata PNL, Irina Cojocaru.

Vizualizări: 9,915

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: