Când a spus, cu referire la noul ministru al Culturii, că ”un Gigel în plus nu mai contează”, Andrei Pleșu a ignorat, din prea multă bunăvoință sau poate chiar aflându-se în necunoștință de cauză, o jumătate de adevăr. Într-adevăr, pe noul ministru al Culturii îl cheamă Gigel, dar acesta nu este singura sa calitate. Pe domnul Știrbu, cel mai reprezentativ om cult din tot PNL-ul, cum ar veni, îl mai cheamă și Sorinel. Însumând aceste informații, ajungem la o concluzie care, enunțată pur și simplu, fără alte precizări, ar putea părea o glumă nici măcar reușită: pe noul ministru al Culturii din România îl cheamă Gigel Sorinel Știrbu.

Desigur, este o mică răutate să caracterizezi oamenii după prenumele date de părinți. Nu e chiar drăguț nici să o faci după ce le vezi fața (credeți-mă, dacă încă nu l-ați cunoscut pe domnul Știrbu s-ar putea să vă grăbiți cu câteva prejudecăți după ce-i veți vedea o poză), deși domnul Lombroso, om de știință, ar spune altceva. Așa că nu ai de ales și te duci la CV-uri și la hârtii, în general. Îi analizezi omului trecutul și opera. Din păcate pentru Gigel Sorinel Știrbu, o scurtă trecere în revistă a carierei domniei sale îi dă o imagine mult mai dezavantajoasă domniei sale decât reușesc să o facă numele și fața.

Nici nu trebuie să te duci foarte mult în spate. În prima declarație publică de după propunerea numelui său de către PNL, Gigel Sorinel Știrbu i-a răspuns lui Pleșu, ca de la un intelectual la altul: ”Sunt foarte mândru de numele CARE mi l-au dat părinții mei”. Culmea e că acest acuzativ de neam prost, tot mai prezent într-o țară nedusă la școală, era folosit și de către fostul ministru, Daniel Barbu pe numele lui, un (alt) idiot notoriu. Asta ca să nu ne mai ducem în spate până la ministrul Educației, Remus Pricopie, tot din partea USL, care a spus că „pe site-ul ministerului a existat DECÂT un mesaj”.

Dar să revenim la Gigel Sorinel. Gigel Sorinel Știrbu nu are operă. S-a scuzat el însuși, cumva, la prima intervenție la televizor, spunând că nu consideră că ai nevoie de ”două premii Nobel” ca să poți fi un bun ministru al Culturii. Domnul Știrbu e fost preot de țară, deci nici nu prea avea în ce domeniu să ia Nobelul, deoarece nu a activat vreodată într-un anturaj măcar vag intelectual. Pasiunea sa pentru teologie, însă, este, culmea, singura care poate explica ascensiunea lui fulminantă: este, probabil, mâna lui Dumnezeu dacă un semianalfabet a reușit să ajungă ministru al Culturii într-o țară. Ce-o zice mama lui Gigel Sorinel, săraca? Probabil ”dacă știam că ajunge ministru al Culturii, l-aș fi dat la școală”.