Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Ministrul Muncii, pentru mineri: Nu vreau să dau un răspuns radical

Minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia așteaptă un răspuns clar de la guvernanți și vor să știe dacă se vor pensiona mai devreme, cu reducerea de patru luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite, și după 1 septembrie, când va intra în vigoare noua lege a pensiilor. Dacă nu se modifică acea lege, până în 2025 nu se vor mai pensiona 4.700 de salariați, cum prevede planul de restructurare, ci cu 1.400 mai puțini, aceștia urmând a fi concediați colectiv. Prezentă miercuri la Târgu Jiu, Violeta Alexandru - ministru al Muncii, nu a putut să le ofere un răspuns. De asemenea, minerii vor să știe dacă vor fi prelungite condițiile deosebite de muncă și după 28 septembrie, când expiră o altă lege de interes pentru ei. 

Din păcate, răspunul ministrului pe aceste subiecte a fost un lung șir de vorbe care nu spun nimic. ”Discutam cu domnul deputat Vîlceanu despre acest aspect. În mod evident trebuie o stabilitate legislativă pentru a nu afecta obiectivele de modernizare și restructurare a combinatului. Nu au cum să-și arate roadele în condițiile în care se schimbă lucrurile de pe un moment pe altul. O să fie o analiză, nu aș vrea să vă dau un răspuns radical. Cert este că dorim modernizarea combinatului și eficientizarea acestuia. Părerea mea este că pe zona pensiilor avem nevoie de un grup de lucru care să așeze fără patimă și fără populisme pe subiect și să discute corespunzător până la generarea unor modificări legislative. Va fi o analiză realizată de colegul meu Dan Vîlceanu care gestionează această zonă. Nu intenționăm să bulversăm prin decizii planurile de restructurare ale combinatului. Odată cu o conturarea a deciziilor o să vă informăm”, a spus Violeta Alexandru.

Nelu Roșca, președintele Sindicatului de la Cariera Roșiuța, explica vineri la o dezbatere de ce este necesară modificarea acestor legi. "În data de 28 septembrie 2021, Legea 13 din 2019, care a reglementat prelungirea cu doi ani a condițiilor deosebite, va înceta", a spus Roșca. Asta imediat după ce, la 1 septembrie 2021, va intra în vigoare noua lege a pensiilor, care abrogă reglementările actuale, care permit reducerea vârstei de pensionare a celor care lucrează în condiții deosebite de muncă.

Daniel Burlan, managerul CE Oltenia, a spus că ar fi nevoie de o derogare de la Comisia Europeană pentru ca legea să recunoască în continuare condițiile deosebite de muncă din minerit și energie, măcar pentru câțiva ani cât durează aplicarea planului de restructurare.

Vizualizări: 4,758

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: