Minoră lovită de maşină la Mătăsari

În seara zilei de marţi, 30.03.2010, orele 18:25, poliţiştii din cadrul Poliţiei Comunale Mătăsari au fost sesizaţi prin Serviciul Unic Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, victimă fiind o minoră în vârstă de 9 ani.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din primele cercetări stabilind că C.R., de 37 ani, din oraşul Tismana, a parcat autoturismul proprietatea personală, în faţa unui bloc şi i-a lăsat cheile de la autoturism fiului său, în vârstă de 12 ani, pentru a-i aduce nişte lucruri din portbagaj. Acesta a fost abordat de I.R., de 24 ani, care i-a propus să asculte muzică în interiorul autoturismului. Tânărul de 24 de ani a luat cheile autoturismului şi s-a urcat la volan, după care l-a pornit. În acel moment, autoturismul, fiind în marşarier, a plecat în spate, accidentând uşor o minoră în vârstă de 9 ani, care se juca în apropiere.

Minora a fost transportată la Spitalul Judeţean Tg. Jiu pentru investigaţii medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Biroul de presă IPJ Gorj

Vizualizări: 76

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: