Minori reținuți pentru furt

 În după-amiaza zilei de luni, 31.10.2011, orele 16:00, Poliţia municipiului Tg. Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de către un localnic de 42 de ani, despre faptul că, în perioada 23-29 octombrie a.c., persoane necunoscute, au pătruns prin escaladarea gardului, într-un imobil situat pe str. Panduri, iar de aici, din curte, i-au sustras un aparat de sudură şi aproximativ 25 ţevi metalice de diferite dimensiuni, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 600 lei.

Pe parcursul activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspecţi de comiterea furtului sunt doi minori, cu vârste de 16 şi respectiv 13 ani, ambii din municipiul Tg. Jiu. Cei doi suspecţi, în data de 28.10.2011, au pătruns în curtea imobilului părţii vătămate, iar de aici au sustras aparatul de sudură şi mai multe ţevi metalice, pe care, ulterior, le-au valorificat unor cetăţeni din municipiul Tg. Jiu.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii continuând cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor minori.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: