Mircea Sandu vine mâine la Târgu Jiu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, va fi prezent la Târgu Jiu mâine pentru întâlnirea anuală  a oficialilor Federaţiei Române de Fotbal cu membrii afiliaţi ai FRF din zona Olteniei. Este vorba de reprezentanţi cluburilor afiliate la FRF din zece judeţe ale Olteniei, dar şi de reprezentanţii AJF-urilor din această zonă.

Din partea Federaţiei Române de Fotbal vor fi prezenţi la întâlnirea de la Hotel Brâncuşi preşedintele Mircea Sandu, directorul general Ionuţ Lupescu, secretarul general Adalbert Kassai, directorul şcolii federale de antrenori Mircea Rădulescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram precum şi alte persoane din conducerea FRF. Aceştia se vor întâlni cu preşedinţii a 56 de cluburi din 10 judeţe din zona Olteniei afiliate la Federaţia Româna de Fotbal. Preşedintele AJF Gorj Mihai Prunariu, care se ocupă de organizarea acestei întâlniri, a precizat că sunt invitaţi să participe din partea cluburilor afiliate preşedinţii  sau directorii generali iar din partea AJF-urilor vor participa preşedinţii acestora.

Vizualizări: 84

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: