Mită electorală, zilnic la sediul PSD Gorj

Scările de bloc din Târgu Jiu sunt pline cu afişe prin care PSD Gorj invită locuitorii la sediul partidului, pentru consultaţii gratuite la ochi. Pentru o faptă similară, primarul din Fărcăşeşti Dănuţ Bălu a avut în 2012 dosar penal. Pe de altă parte, PSD a mai avut astfel de oferte electorale şi în 2012, fără consecinţe de natură penală.

PSD Gorj nu se dezminte şi încalcă legea la vedere. Pe scările de bloc din Târgu Jiu şi în alte spaţii publice au apărut afişe albe, cu scris roşu, prin care Partidul Social Democrat anunţă că, în perioada 24-30 aprilie, între anumite ore, cetăţenii cu probleme de vedere se pot prezenta pentru a primi consultaţii gratuite oferite de firma Lent Optik. Consultaţiile gratuite sunt oferite la sediul PSD Gorj din Târgu Jiu, iar pe afiş este şi numărul de telefon la care pot fi făcute programări.

psd_ochelari

PSD nu se opreşte aici cu promisiunile. Doritorii de ochelari sunt asiguraţi că îi pot procura în rate. „Consultaţiile gratuite sunt efectuate de specialişti din Bucureşti cu aparatură de ultimă generaţie”, dă asigurări PSD Gorj.

Interesant este că, în 2012, primarul PDL din Fărcăşeşti, Dănuţ Bălu, a fost pus sub urmărire penală, pe motiv că a invitat localnicii la astfel de consultaţii oftalmologice gratuite, în baza unui parteneriat dintre primărie şi o firmă privată. Tot pentru acest motiv, au fost puşi sub urmărire penală şi şapte consilieri locali care au aprobat acţiunea primarului.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: