Mitrescu: Am salariul unui şef de secţie

Liderul de sindicat din energie, Constantin Mitrescu, face public fluturaşul de salariu. Acesta este supărat că presa locală a scris că a încasat în cinci luni 95.000 de lei! Mitrescu pune la dispoziţie documente din care reiese că în cinci luni a încasat venituri de circa 44.000 de lei.

Reporter: Domnule Mitrescu, presa scrie că dvs aţi încasat sute de milioane de lei vechi în numai cinci luni. Chiar luaţi atât de mulţi bani şi de ce?

C.M.: Nu, am văzut şi eu ce s-a scris, dar nu este adevărat. Eu pot să arăt documente şi, după ce am văzut articolul, am şi calculat veniturile din iulie până în octombrie. În realitate, banii cu care am plecat acasă, aşa cum spun ei, sunt 36.983 de lei, cu contribuţiile angajatorului, şi prima de vacanţă de 7.000 de lei, dar aceasta se ia doar o dată.

Rep.: Dvs. luaţi salariul de la sindicat sau de la CEO?

C.M.: Nu, eu sunt plătit de sindicat, salariul mi-l decontam din cota aceea de 6,5 la mie, dar administraţia îşi dădea acordul. Nu puteam să folosim banii fără acordul administraţiei. Salariul meu este de 7.200 de lei pe lună. Ce vreau eu să spun, ca să ştie cei care citesc, ca inginer la Rovinari eu luam 6.000 de lei, deci salariul nu este cu mult mai mare, am în plus 1.500 de lei. Sunt plătit ca un şef de secţie de la Rovinari. Şi când voi reveni la serviciu tot acesta îmi va fi salariul.

Rep.: Cum vă explicaţi sumele apărute în presă?

C.M.: V-am spus, am acte care confirmă ce spun. Acele sume nu sunt reale.

Vizualizări: 235

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: