Mitrescu, despre Căldărușe: De ce a ieșit din grevă?

Continuă ironiile la adresa protestului de câteva ore făcut luni dimineața de Sindicatul Mine Energie Oltenia, la Târgu Jiu. Peste o sută de oameni au intrat în greva foamei dimineața, după micul dejun, dar au renunțat înainte de prânz.

Asta după ce Gabriel Căldărușe, președintele SMEO, a obținut promisiunea unei întâlniri între liderii sindicali din CE Oltenia și ministrul Energiei.

Întâlnirea va avea loc marți sau miercuri, în funcție de programul ministrului, și va avea loc la minister. “De ce a ieșit din greva foamei? Nu a zis Căldărușe că stă în greva foamei până îl aduce pe ministru în Oltenia? Ce a obținut, de ce a ieșit din grevă, nu înțeleg. Cine a mai pomenit să faci greva foamei între mese”, a comentat Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari.

Un comentariu a făcut și Petre Nica, fost lider al minerilor din Valea Jiului. “Greva foamei! Am recurs o singură dată la o astfel de formă de protest timp de 24 de ore și am respectat întocmai ce înseamnă aceasta! Monitorirarea glicemiei si a tensiunii arteriale si am consumat doar apă! Am vazut însă și grevisti care refuzau monitorizarea medicală de frică că-i da de gol vreo valoare a glicemiei, iar acum văd grevisti care mănâncă bine dimineața, declară greva foamei și nici nu vine bine ora prânzului și au și încheiat-o! Parcă mai bine, NU!”, a scris acesta pe pagina de socializare.

Vizualizări: 2,849

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: