Mitrescu, în Comisia de disciplină a CEO

Preşedintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, a fost ieri în Comisia de disciplină a CE Oltenia. Nu el a fost subiectul, ci un membru de sindicat, vicelider la Pinoasa. Constantin Mitrescu spune că legea permite ca un angajat cercetat de administraţie să fie însoţit de preşedintele de sindicat. „Fratele lui Gabriel Căldăruşe a fost promovat recent şef de sector şi s-a dus la colegul meu, membru de sindicat la mine şi vicelider, Petre Goanţă, să-i spună să se înscrie în sindicatul lui Căldăruşe. Şi pentru că a refuzat i-a făcut referat că nu ştiu ce a făcut acum 3 ani, acum 5 ani. Am fost cu el la Debarcader şi am explicat fiecare acuză. Nu au ce să-i facă omului. Să-i faci referat pentru că ar fi făcut acum 5 ani nu ştiu ce... Asta e un abuz. Cu aşa ceva se ocupă oamenii ăştia“, spune Mitrescu. (M.B.)

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: