Modificările la Legea Energiei, din nou la comisii

Modificările la Legea Energiei, întoarse de la promulgare de președintele Klaus Iohannis, au ajuns din nou la comisiile din cadrul Parlamentului. Marți au fost prezentate comisiei economice. "Am fost la comisia economică, așteptăm să vedem ce răspuns ne dau. Am repus-o pe ordinea de zi. Este foarte important pentru Gorj. Așteptăm decizia comisiei, dar este o comisie avizatoare. Comisia raportoare este comisia de transport și energie, încerc ca săptămâna viitoare să îl am pentru că vreau ca în regim de urgență ca această lege să treacă și să intre în vigoare, astfel încât CE Oltenia să beneficieze de aceste modificări", a declarat senatorul Dian Popescu. Parlamentarul gorjean a fost susținut în comisii de deputatul Scarlat Iriza. Săptămâna viitoare, la următoarea comisie, senatorul Popescu a spus că va invita din nou sindicatele, în scris, ca să ia parte la discuții. Președintele Klaus Iohannis a transmis, în luna iulie, Parlamentului cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale, considerând că prevederile acestui act normativ pot genera consecințe negative în domeniu. Dian Popescu este unul dintre inițiatorii acestor modificări legislative care prevăd, printre altele, posibilitatea realizării unui mix energetic între producători, iar o altă modificare face referire la costul maxim la care pot fi achiziționate certificatele de CO2. (A.P.)

Vizualizări: 517

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: