Monument închinat minerilor la Motru

Minerii din bazinul carbonifer Motru, morţi în accidente de muncă, vor avea un monument închinat lor. Autorităţile locale au decis să le aducă astfel un omagiu celor care şi-au pierdut viaţa în subteran şi nu numai. În circa două săptămâni, monumentul va fi gata şi va fi inaugurat poate chiar de ziua minerului.

Monumentul închinat minerilor care va avea câţiva metri înălţime. A fost deja confecţionat, iar în prezent se efectuează lucrările pentru fundaţie. Este confecţionat din bronz şi a costat circa 15.000 de euro, bani suportaţi de municipalitate cu bani de la bugetul local. Iniţiativa de a comemora astfel ortacii decedaţi la locul de muncă a aparţinut chiar primarului Dorin Hanu. „Este o decizie pe care a luat-o consiliul local la propunerea mea, având în vedere faptul că o viaţă întreagă am lucrat în minerit, peste19 ani şi cred că avem o datorie morală pentru cei care şi-au petrecut viaţa muncind în acest domeniu. Se va face un monument foarte mare, de şase metri înălţime în zona Casei Sindicatelor. Pe o faţadă va fi Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor, iar pe celelalte trei laturi vor fi nominalizaţi toţi minerii care au decedat în accidente de muncă, fie la activitatea de subteran, fie la activitatea de carieră. Eu zic că acest monument trebuie să fie în memoria tuturor celor care şi-au pierdut viaţa în minele şi carierele din zona Motru”, a declarat primatul din Motru, Dorin Hanu.

Monumentul, sfinţit de Ziua Minerului

Autorităţile locale din Motru speră să poată sfinţi acest monument chiar de ziua minerului. „Eu cred că va arăta foarte bine, sper ca în curs de maxim două săptămâni să fie montat. Este deja făcut de firma cu care am făcut contractul pentru acest monument. La ora actuală se lucrează la fundament de către Direcţia Publică, în aşa fel încât el să fie cât mai repede terminat. Noi am vrea să-l inaugurăm odată cu ziua minerului, în prima duminică din luna august, sau dacă nu se va mai organiza această zi, pe 4 decembrie, de Sfânta Varvara sigur se va face sfinţirea acestui monument”, a precizat primarul Dorin Hanu.

Vizualizări: 246

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: