Morega: CE Oltenia reduce costul pe tone de cărbune prin restructurări

Dan Ilie Morega, preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice, crede că în minerit şi energie se înregistrează pierderi masive, iar conducerea Complexului Energetic Oltenia pune la cale mai multe mişmaşuri care vor duce la restructurări masive anul viitor. Morega spune că şefii companiei vor să fundamenteze bugetul de venituri şi cheltuieli din 2014 cu un preţ de 46-47 de lei/tona de cărbune pentru a putea fi explicat preţul de 180 de lei pe un megawatt. Asta în condiţiile în care, în momentul de faţă, costurile pe tona de cărbune ar fi 74 de lei.

Producţia şi raportările Complexului Energetic Oltenia sunt făcute din pix, după cum a declarat Dan Ilie Morega. Acesta este crede că, în cel mult 2-3 ani, o parte din sucursale vor fi terminate. Ba mai mult spune că, în prezent, se înregistrează pierderi masive. „La Complexul Energetic Oltenia, reparaţiile curente sunt realizate în proporţie de sub 30%, iar investiţiile la fel. Asta înseamnă că în 2-3 ani sucursalele vor fi terminate. CEO are pierderi masive, ascunse, acoperite de conducerea companiei pentru ca cei de la FMI să nu vadă situaţia reală. Cei de la FMI trebuie să vadă ce harnici sunt cei din managementul corporatist”, a declarat Dan Ilie Morega.

Mişmaşurile lui Ciurel

Preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice a mai precizat că mişmaşurile care se fac la CEO vor duce la restructurări masive în anul 2014. „Prin aceste mişmaşuri ei doresc ca în bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2014 să apară cu un preţ de 46-47 de lei pe tona de cărbune, ceea ce este imposibil. Acum ei lucrează cu 74 de lei pe tonă. Să vină la 46 de lei înseamnă o restructurare masivă, o renunţare la prestatorii de servicii şi luarea unor măsuri profesioniste şi nu după ureche muzicală, care să conducă la creşterea productivităţii muncii în minerit. Dar este o utopie şi o escrocherie ceea ce spun ei. Vor să apară cu un preţ de 46-47 de lei/tona de cărbune pentru a scoate pe piaţă un MW la un preţ de sub 180 de lei pentru a-l putea vinde mult mai ieftin decât energia verde“.

Morega spune că acum costurile sunt cosmetizate. „Preţul real este de 74 de lei/tona de cărbune, faţă 52 de lei/tonă cât îl au ei în bugetul de venituri şi cheltuieli planificat. Aşadar, cu 22 de lei se depăşeşte preţul de cost ceea ce înseamnă că se înregistrează pierderi”, a menţionat Dan Ilie Morega. 

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: