Morega dă ca sigură reluarea colaborării cu PDL la Gorj

Congresul pe care liberalii îl au la sfârşitul acestei săptămâni în capitală pentru (re)alegerea unui preşedinte al partidului este un bun prilej pentru Dan Ilie Morega de a readuce în discuţie colaborarea dintre PNL şi PDL la nivel judeţean. Şeful PNL Gorj se dezice încă odată de PSD-ul pe care centrul i l-a impus ca "partener" în ultima perioadă, democrat-liberalii spunând, la rândul lor, că de acum încolo liberalii au ocazia să arate dacă sunt sau nu un partid care îşi ţin cuvântul dat.

Liderul liberalilor din Gorj se declară convins că după Congresul pe care PNL îl are la sfârşitul săptămânii va putea să reia negocierile cu PDL pentru o viitoare colaborare în plan local. Morega spune că organizaţiile judeţene vor avea o libertate mai mare prin noile modificări ce vor fi aduse statutului partidului, liderii de filiale urmând să aibă şi ei atribuţii mai multe decât până acum. "Am avut Consiliul Naţional Executiv şi Delegaţia Permanentă în care eu sunt membru şi pentru că sunt preşedinte al filialei, dar şi că sunt parlamentar al partidului. În aceste două foruri s-a votat cam 80% pentru susţinerea votului pe listă şi pentru Crin Antonescu, o realegere a acestuia în fruntea PNL însemnând şi mai multă libertate pentru organizaţiile judeţene. Modificările ce vor fi aduse statutului ne vor permite nouă, preşedinţilor, de exemplu, să numim secretarii coordonatori din judeţ, iar organizaţiile vor putea să îşi stabilească singure în plan local politicile şi parteneriatele pe care le doresc“, a spus Morega.

„PNL Gorj nu va avea niciodată rolul de remorcă sau de a cincia roată pentru oricare partid din judeţ. E regretabil însă că PSD a devenit un partid plin de infatuare, ei fiind oricum partidul stat la nivel de judeţ. Primarii liberali, dar şi ai PDL, au primit mult mai puţini bani de la Consiliul Judeţean, deşi PSD a clamat că are parteneriat cu noi, parteneriat care nu există nici măcar pe hârtie", a mai adăugat Morega.

Manţog: Oferta noastră rămâne de actualitate

Morega spune că posibila viitoare colaborare cu PDL va avea la bază decizia Delegaţiei Permanente a PNL Gorj luată cu unanimitate la sfârşitul anului trecut, decizie pentru care, luna trecută, Ludovic Orban, candidat acum la şefia partidului, a cerut excluderea din partid a liderului organizaţiei judeţene. "Dacă PSD va continua tot aşa, e categoric faptul că PNL îşi va vedea de drumul său şi va negocia punctual cu partidele care luptă pentru interesul electoratului din Gorj. Cine vrea negociere cu noi ar trebui să dea semnalele promise, şi mă refer inclusiv la PDL, deşi se cunoaşte că în teritoriu majorităţile din Consiliile Locale sunt formate în special din aleşi de la PNL şi de la PDL, cu implicarea PRM", spune Morega.

Democrat-liberal Ionel Manţog spune că partidul său rămâne interesat de o colaborare cu liberalii, mai ales că PDL a avut iniţiativa unei asemenea colaborări. "Noi am avut iniţiativa şi aşa cum s-a văzut aceasta a fost una sinceră, deschisă, cu obiective şi interese comune pentru Gorj. Oferta noastră rămâne de actualitate, pe baza aceloraşi principii. Semnalul nu trebuie să vină de la noi, ci de la liberali, care trebuie să demonstreze că sunt un partid serios şi cu cuvânt", declară Manţog.

Vizualizări: 90

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: