Morega: Observ o delăsare la Boza

Dan Ilie Morega, preşedintele Institutului de Analize şi Investigaţii Publice şi Politice, crede că CE Oltenia se îndreaptă într-o direcţie greşită. Morega avertizează conducerea companiei energetice şi spune că este posibil să ajungă în situaţia de a nu avea fonduri nici pentru reparaţiile curente. Fostul parlamentar vorbeşte de furturi în cariere în care ar fi implicaţi chiar şefii de exploataţii. Crede că cei din conducerea CE Oltenia ar trebui să facă verificări. „La Boza, observ o delăsare în ultima perioadă”, conchide Dan Ilie Morega.

Reporter: Cum comentaţi pierderile înregistrate de CE Oltenia?

Dan Ilie Morega: Sunt pierderi financiare, dar până la urmă sunt tot pierderi, de aproape 1,9 miliarde. Directorul general spune că este posibil să nu aibă bani de investiţii, dar eu mă tem că nu vor fi bani pentru reparaţii capitale, pentru reparaţii curente. Mergem cu aceleaşi utilaje de zeci de ani, iar de investit în tehnologie minieră nu am mai făcut nimic. Suntem foarte mult rămaşi în urmă cu desulfurarea şi vom avea probleme până la urmă cu Comisia Europeană, Uniunea Europeană, de a opri mineritul. Trebuie o analiză foarte severă. Eu i-am indicat domnului director general o serie de probleme.

Rep.: Credeţi că s-au mai uniformizat salariile la CEO?

D.I.M.: Forţa de muncă este îmbătrânită. La salariul minim, să lucrezi în minerit... Funcţionarii au salarii între 3.000 şi 7.000 de lei, şi chiar 20.000 de lei, iar minerul are până la 3.500-4.000 lei, maximum, dacă e inginer sau dacă e maistru. Nu se poate aşa! Nu se poate merge cu 1.800 şi ceva de salariaţi TESA la 13.000 de total salariaţi. Încă de la început i-am propus managerului Boza să reducă 50%, să lucreze cu 7-8% TESA la numărul total de personal. „Da, da, da”. Nu faci lucrurile într-o lună, în două-trei luni de când ai venit, la revedere! Nu mai poţi să le faci că intri în contact cu politicul, te încalecă politicul şi pe urmă mai angajează. Cum au venit de la Craiova, graţie lui acest Cupă, care nu-şi urmăreşte decât interesele personale, nicidecum interesele judeţului care l-a propulsat pentru prima dată deputat. Sunt 70 de indivizi cărora li se plăteşte transportul zilnic şi îi aduc din Craiova, de la 120 de km. E posibil aşa ceva, dragă Boza? E posibil aşa ceva, dragă Iacob?

Rep.: În ce direcţie merge CE Oltenia?

D.I.M.: Practic, CE Oltenia merge într-o direcţie greşită. Sunt în ceasul aproape al 24-lea, să ia măsurile corespunzătoare. Au mai avut şi întrerupere 24 de ore din cauza zăpezii, dar eu spun foarte clar, ei nu au fost pregătiţi pentru asemenea iarnă. Adică maşini „încălţate” cu cauciucuri de vară, de n-au putut să ajungă oamenii la lucru. Pe unii dintre ei, exclus Boza, îi preocupă şmecheriile. Începând de la directorul de carieră. Şi eu i-am spus, de mai multe ori, despre un director de carieră care împreună cu lideri de sindicat fură şi cărbune. Fură şi fac afaceri cu utilaje de-ale lor sau cu autobuze introduse şi care unele lucrează, altele nu. Sunt utilaje foarte multe în cariere, care sunt ale celor care conduc exploatările miniere. Unele nu funcţionează şi încasează pentru ele bani mulţi. Firma prestatoare de servicii încasează activitatea pe care nu o desfăşoară, fură motorina care, de fapt, n-a consumat-o şi mai ia şi salariul deserventului.

Rep.: Credeţi că o să fie schimbat directorul general?

D.I.M.: Eu cred că mai întâi ar trebui schimbaţi alţii şi pe urmă managerul. Alţii din zona Directoratului, din zona de exploatări şi directorii de mine. Şi să aibă loc reducerea la care m-am referit. Şi organizarea cu corpul de control pe care îl au la directorii de mină şi să vadă utilajele care au intrat, cu ce au intrat. Numai că sunt acolo frânari. La Boza, observ o delăsare în ultima perioadă. Dacă cei de sub el, unii susţinuţi politic, nu-l sprijină, el ce să facă singur? N-a instaurat disciplină şi ordine de la început şi n-a luat măsurile corespunzătoare şi este posibil să plătească chiar cu funcţia. Abia aşteaptă Iordache de la ALDE, în primul rând, care are şi afaceri cu CEO, şi mulţi alţii. Hienele aşteaptă.

A consemnat Alina POPESCU

Vizualizări: 918

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: