Bunoaica: Minerii să-i alerge cu ciomagele când le-or cere votul

Sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia luptă să reducă vârsta de pensionare pentru mineri, de la 57 până la 53 de ani. Pentru asta, trebuie să convingă parlamentarii. Cei de la PSD și ALDE nu s-au declarat de partea acestei propuneri, spre dezamăgirea liderilor de sindicat. Nicu Bunoaica, de exemplu, susține că hotărârea demnitarilor de a nu susține acest demers va fi contestată la Curtea Constituțională.

Reporter: Cum au decurs discuțiile privind reducerea vârstei de pensionare?

Nicu Bunoaica: Va fi făcută o sesizare la Curtea Constituțională. Eu le-am transmis oamenilor să nu mai aleagă pesediști ori pe cineva de la ALDE în vecii vecilor, pentru că nu au vrut să voteze reducerea vârstei de pensionare pentru mineri. Să le plătească minerii cu aceeași monedă. Cei de la PSD au acum interese la Complexul Energetic Oltenia. Pesediștii s-au înfipt adânc în sacul cu bani de la CEO. La oameni nu se gândesc. Vor să moară acolo, în cariere. Să nu le reducem vârsta de pensionare. Așa să le plătească și minerii, când vor veni după voturi. Să pună câinii sau ciomegele pe ei.

Rep.: Ce i-ați solicitat ministrului Energiei?

N. B.: Am cerut ministrului Energiei să dispară departamentul de inspectori sociali. După părerea mea, ar trebui să se numească departamentul de „tăiat frunze la câini”. Se fură cărbune din cariere, toată lumea închide ochii.

Rep.: Ce aveți în plan după aceste discuții din Comisia de Muncă privind Legea Pensiilor? Puteți să-i faceți pe demnitarii de Gorj să se răzgândească?

N. B.: Sunt foarte revoltat. Iar ce s-a întâmplat la Minister m-a îndârjit mai tare. Sper să se trezească oamenii și să lupte pentru ei, să nu mai doarmă în cizme. Hotărârea parlamentarilor a fost denunțată la CCR. Voi chema toți parlamentarii PSD și ALDE din Gorj, să-i întreb de ce nu sunt de acord cu reducerea vârstei de pensionare. Acești pesediști vor să lase oamenii la muncă până mor.

Rep.: Propunerea dvs. care a fost?

N. B.: Propunerea noastră a fost una echitabilă: 30 de ani de cotizație, 53 de ani vârstă de pensionare. Mi se pare normal ca acești oameni să se ducă acasă și să aibă grijă de nepoți, să mai trăiască și ei. Acolo sunt și alte noxe în afară de praf. Sunt și metale care îi afectează, sunt radiații care nu se spun. Oamenii mor în chinuri, oameni care au murit de cancer. Să lase oamenii să se ducă la pensie mai devreme, la 53 de ani. Să nu se mai streseze oamenii după această vârstă, că trebuie să se ducă prin noroaie, să muncească pe salariul minim pe economie.

A consemnat Mirela MOTREANU

Vizualizări: 2,524

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: