Morega: Ponta vine la Gorj doar la raliu şi început de an şcolar

Deputatul  de Gorj, Victor Ponta, a profitat de prima zi de şcoală de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, pentru a-şi face propagandă politică. Preşedintele PSD a participat la deschiderea de an şcolar la liceul în care director este chiar colegul său de partid, Gheorghe Nichifor. Unii politiceni au găsit nepotrivită acţiunea lui Ponta. Staff-ul PSD a fost ieri prezent la deschiderea noului an şcolar de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu“ din Târgu-Jiu. „Sunt alături de dumneavoastră împreună cu primarul municipiului Florin Cârciumaru, cel care s-a preocupat cu mare interes de toate unităţile şcolare din Târgu Jiu”, a declarat Victor Ponta în faţa mulţimii. Unul dintre cei mai vehemenţi critici a fost Dan Ilie Morega, care a spus despre colegii săi parlamentari că-şi fac apariţia în judeţ doar în asemenea momente. “Ponta vine în Gorj doar la raliu şi la deschiderea de an şcolar. Dar îl întreb ce a făcut pentru oamenii din colegiul lui. De câte ori a venit să le rezolve din probleme sau vine doar cu ocazia unor astfel de evenimente-”, a declarat Morega.

Vizualizări: 102

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: