Amintirea ultimilor politicieni români care au făcut politică din vocaţie şi nu din interes stârneşte sentimente de mâhnire atunci când le confruntăm imaginea cu  a celor din ziua de azi. Parcursul cel mai tragic al partidelor istorice reînviate după evenimentele din 1990 l-a avut şi-l are în continuare PNŢCD, care şi-a îngropat toţi liderii remarcabili şi odată cu ei integritatea, viabilitatea şi doctrina partidului însuşi. Moartea lui Coposu a însemnat declinul partidului care în doar câţiva ani a reuşit trista performanţă de a dispare de pe scena parlamentară, dispariţie care l-a redus la tăcere în viaţa politică. Moartea urmaşului lui Coposu, Ion Diaconescu a însemnat deschiderea unei lupte ruşinoase şi păguboase pentru confiscarea rămăşitelor partidului. Pavelescu şi Ciorbea sunt cei doi epigoni care-şi dispută scaunul lui Coposu, dar disputa nu este numai între cei doi ci mult mai largă pentru că fiecare a antrenat în jurul său tot felul de personaje dornice să prindă din zbor ceva sinecuri pe care le va împărţi PNŢCD-ul fidelilor şi oamenilor de bine care au pus umărul. Victor Ciorbea ştie bine cum devine chestiunea pentru că el chiar a condus un guvern pe vremea când ţărăniştii mai însemnau ceva în afară de istorie. El încercă să convingă electoratul că este descendentul, osul domnesc, coborât direct dintre seniorii partidului care s-au dus la cele drepte demult. Aurelian Pavelescu încercă şi el marea cu degetul pentru că dacă nu i-a ieşit pasienţa prin atâtea partide în care a intrat şi a ieşit, poate îi reuşeşte acum. Preţiosul de Pavelescu n-a ratat nici un partid. De la liberali la democrat liberali, PIN şi Dreapta Naţională le-a “făcut” pe toate. Oricum, întâlnirea de la Cotroceni menită iniţial să aducă pacea în  partidul istoric care pare mort o dată cu liderii care l-au relansat a stârnit şi mai multe divergenţe, participanţii nealegându-se decât cu o expunere media mai mare. Actualii aspiranţi la şefia PNŢCD nu se pot împăca pentru că ambii vor să ocupe poziţia întâi în partid şi niciunul cea secundă. Ori, nu s-a mai pomenit ca un partid să aibă doi şefi, dar poate se inaugurează ceva acum. În timp ce în Bucureşti se duc luptele pentru confiscarea partidului, lupte la care participă activ şi eternul Miluţ, care dă la picioare şi la unii şi la alţii, gruparea de la Timişoara îndeamnă la calm. Cum să rămâi calm când vezi că tot felul de impostori se bat pe cadavrul unui partid din care a făcut parte Iuliu Maniu.