Motivarea achitării lui Ponta. „Simple supoziţii”

Instanţa supremă a dispus achitarea lui Victor Ponta şi Dan Şova în dosarul care a vizat contractele de asistenţă judiciară derulate cu un deceniu în urmă la Turceni şi Rovinari din lipsă de probe.

Motivarea redactată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că procurorii DNA care au instrumentat dosarul s-au bazat pe „simple supoziţii, ce nu sunt confirmate de ansamblul probator al cauzei, care nu dovedeşte cu certitudine că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârşirea acestor acţiuni de către inculpaţii Şova Dan Coman şi Ponta Victor Viorel în circumstanţele de fapt şi de timp reţinute în cuprinsul actului de sesizare”. Judecătorii au constatat că relaţia dintre Ponta şi casa de avocatură Şova a fost „una transparentă, ambele contracte fiind înregistrate la organele fiscale (…) sumele obţinute din aceasta fiind cuprinse, totodată, în totalul veniturilor menţionate în declaraţiile de avere ale anilor fiscali 2007 şi 2008 depuse de inculpatul Ponta Victor Viorel”, mai precizează instanţa.

Anii la care fac referire judecătorii sunt cei în care declaraţiile de avere ale deputatului de Gorj evidenţiază venituri de miliarde de lei vechi pe care Ponta le-a câştigat la cabinetul său de avocat, în acea perioadă el colaborând cu Şova care, la rândul său, derula contractele de la complexurile energetice Turceni şi Rovinari.

Decizia instanţei nu este însă definitivă, procurorii DNA sperând ca la completul de cinci judecători de la instanţa supremă să obţină condamnarea inculpaţilor în baza probelor existente la dosar. Punerea sub acuzare a lui Ponta în această anchetă i-a şubrezit însă acestuia guvernarea, în cele din urmă deputatul alegând să plece din fruntea Guvernului pentru a nu implica Executivul în problemele sale penale. Ulterior, Ponta a fost renegat şi de PSD, acum pregătindu-se de primul congres al Pro România, partid pe care îl conduce şi care duminică îşi va anunţa propriul candidat la prezidenţialele de anul viitor.

Vizualizări: 1,149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: