Motivul pentru care Morega nu candidează la Senat

Fostul deputat Dan Ilie Morega anunţa în urmă cu câteva luni că va reveni pe scena politică la începutul anului 2014. Vacantarea postului lui Greblă din Senat îi face pe politicienii gorjeni să se gândească la o eventuală candidatură a lui Morega. Acesta însă exclude ideea, spunând că nu ar putea face parte din actualul parlament.

Mai mulţi politicieni gorjeni îl văd pe Morega ca fiind omul potrivit să ocupe locul pe Colegiul 2 Senat. Social-democratul Cristian Toader Pasti spune că  Morega este bine văzut de către oamenii cu care a lucrat. „Dan Ilie Morega este un candidat mai mult decât redutabil. Oamenii care au lucrat cu dânsul au nostalgia vremurilor în care era ordine şi disciplină, iar fiecare îşi primea salariul pentru munca lui. În urmă cu câteva luni, la Târgu Cărbuneşti a avut loc o întâlnire a foştilor angajaţii ai cooperaţiei la care a participat şi domnul Morega în calitate de fost preşedinte. Vă spun că a fost foarte bine primit. Acum oamenii percep că atunci aveau serviciu, aveau un salariu şi îşi putea ţine copiii în şcoală”, a declarat Cristian Toader Pasti. La rândul său, vicepreşedintele PRM Gorj agreează ideea ca Morega să candideze pe Colegiul nr. 2 din partea acestei  formaţiuni politice. „Domnul Dan Ilie Morega a ajutat foarte mulţi primari şi i-a ajutat pe oamenii din Colegiul său să-şi facă afaceri individuale. Fără multe cuvinte, fără să îmbrobodească lumea spune limpede în faţă ce se poate şi ce nu se poate face. De fiecare dată, când a promis ceva a realizat”, spune Eftimie Popescu, vicepreşedintele PRM Gorj.

Contactat de două partide

Dan Ilie Morega nu este interesat să-i ocupe locul lui Greblă în Senat fiind dezamăgit de actualul Parlament. „Nu mă interesează absolut deloc ideea de candida pe Colegiul 2 Senat. Nu pot să mă regăsesc în actualul Parlament. Nu vreau să jignesc colegii parlamentari, dar pe lângă ei sunt mulţi care habar n-au ce caută acolo. Nu are nici un rost să merg în Parlament şi să stau supărat pentru că nu pot să promovez anumite legi sau că nu pot aduce finanţări”, a declarat fostul deputat Dan Ilie Morega. Acesta a mai precizat că a fost contactat deja de două partide politice. „M-au contactat două partide politice, exclus să fie vorba de PSD sau PNL pentru că ele mi-au făcut cândva o ofertă pe care am refuzat-o, atunci când USL mi-a propus să candidez pe Colegiul 1. În nici un caz oferta nu a venit atunci din partea celor de la judeţ, ci a celor de la nivel central”, a menţionat Morega.

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: