Motivul pentru care Zosim a fost trimis în judecată

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a finalizat cercetările și a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată, sub măsura arestului la domiciliu, a lui Zosim Vasile, consilier parlamentar în cadrul Senatului - Direcția Generală Control Juridic și Securitate Internă, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență.
Conform situației de fapt reținute în rechizitoriu, inculpatul, în lunile februarie-martie 2014, a pretins și primit de la R.I., administrator al unei societăți comerciale, în mai multe tranșe, suma totală de 42.000 lei, iar la sfârșitul anului 2013 și începutul anului 2014, parfumuri și băuturi alcoolice în valoare de 1.500 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra persoanelor cu funcție de decizie din conducerea unei companii energetice și a uneia de transport petrolier, în vederea încheierii unor contracte de valorificare fier vechi. (A.A.)

Vizualizări: 385

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: