Motrean condamnat pentru că a recidivat pe șosele

Un motrean care în urmă cu câțiva ani a primit o condamnare cu suspendare pentru infracțiuni rutiere, pedeapsa fiind de 6 luni, după ce acesta și-a recunoscut faptele, riscă să ajungă acum în spatele gratiilor pentru că omul nu s-a ținut departe de volan. Chiar dacă știa că are condamnarea respectivă, Alexandru Ene s-a urcat la volan și a avut neșansa să fie prins de polițiști, alegându-se cu un nou dosar penal, unul care acum îi aduce și o condamnare cu executare. Bărbatul și-a recunoscut faptele, dar instanța nu a mai putut să fie la fel de clementă ca prima dată și, ca urmare, judecătorii au decis că motreanul trebuie să ajungă după gratii pentru a se potoli. Magistraţii din Motru au decis ca Alexandru Ene să facă 10 luni de închisoare. Sentința nu este definitivă. Prin aceiași hotărâre i se interzice inculpatului să fie ales în funcții publice sau să ocupe asemenea funcții pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței, asta în cazul în care bărbatul s-ar gândi că poate face o carieră politică, datele din cazier putând să îi fie de „folos”. (G.C.)

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: