Motru rămâne în frig fără sprijinul guvernului

Primarul din Motru, Cosmin Morega, face un nou apel către guvernanți să sprijine Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă, pentru achiziționarea certificatelor de carbon. În cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PSD Gorj, edilul din Motru a vorbit despre situația în care se află uzina, afirmând că vor avea de suferit peste 15 mii de cetățeni.

UATAA Motru trebuie să achiziționeze circa 50.000 de de certificate de CO2, până la data de 30 aprilie 2021. ”Nu există o voință de a funcționa această uzină. Societatea are nevoie de 50 de mii de certificate a căror valoare este destul de mare. Am făcut mai multe documente prin care am cerut ajutor pentru această uzină. Ar fi nevoie de 9,8 de milioane de lei, bani necesari pentru această societate. La ora actuală, beneficiază de agent termic și apă caldă aproximativ 15 mii de cetățeni, unități de învățământ, dar și societăți comerciale și nu numai. Dacă această societate nu ar mai funcționa iarna viitoare, ar fi o problemă socială și de sănătate în zona Motru”, a spus Cosmin Morega.

Edilul mai spune că nici primăria, dar nici UATAA Motru nu dețin sumele de bani pentru certificatele CO2. ”Am tras semnale de  alarmă de multe ori. Fac și acum un apel la guvern să ne ajute. Dacă ne dădeau toți banii, puteam să achiziționăm o parte dintre certificate la prețul de 20 și ceva de euro, nu cum este acum de aproape 40”, a mai afirmat primarul din Motru.

Societatea este în insolvență de la finalul anului 2016, procedura fiind prelungită, în 2020, cu încă 12 luni, iar termenul va expira la finalul lunii aprilie. ”O altă problemă este că UATAA produce energie electrică din cogenerare și în anul 2019 a primit de la mediu peste 4 mii de certificate. În acest nu se vor mai aloca. Suntem într-o imposibilitate de a funcționa în perioada următoare. Pe data de 24 aprilie, societatea ar trebui să iasă din insolvență, dată la care ar trebui să fim pregătiți pentru a intra într-un ritm normal și nu mai beneficiază de anumite scutiri. În perioada de vară, încasările sunt tot mai mici de la populație”, a mai transmis Morega.

Vizualizări: 1,194

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: