Municipalitatea caută partener pentru realizarea parcării din Piaţa Centrală

Primăria Târgu Jiu caută partener pentru realizarea unei parcări în Piaţa Centrală, după ce contractul lui Dumitru Huidu a fost reziliat.

Din suprafaţa de 3900 mp ce-i fusese concesionată fostului senator, circa 3000 mp vor fi folosiţi tot realizarea unei parcări şi a unor spaţii comerciale. Pe cei 900 de mp, mai exact pe suprafaţa din spatele Halei de Carne urmează să fie construit un spaţiu acoperit unde comercianţii de zarzavaturi să-şi poată vinde marfa pe timpul iernii. “Vrem să încheiem un parteneriat public pentru a realiza o parcare în Piaţa Centrală. Sperăm ca de această dată concurenţa să fie mult mai mare şi să găsim o persoană serioasă pentru atingerea scopului propus. Pe terenul ce-i fusese concesionat lui Huidu vom ridica o construcţie cu un singur nivel. La parter va fi parcarea ce va fi folosită şi de către cetăţenii care locuiesc în zonă, cu regim de parcare de reşedinţă, iar la etaj vor fi amenajate spaţii comerciale. Structura va fi metalică, arhitectul urmând să ne prezinte în perioada următoare mai multe variante”, a declarat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu Jiu.

Autorităţile spun că nu se grăbesc cu organizarea unei noi licitaţii. “Nu ne vom grăbi cu licitaţia deoarece nu vrem să fie amplasat şantierul înainte de Paşti”, a mai precizat Florin Cârciumaru.   

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: