Năstase, supărat pe ancheta lui Volintiru

Adrian Năstase s-a plâns preşedintelui Comisiei Europene despre felul în care a fost anchetat în dosarul „Trofeul Calităţii”, dosar instrumentat şi de şeful DNA Târgu Jiu, procurorul Dănuţ Volintiru. Fostul preşedinte al PSD a publicat acum pe blogul său informaţia conform căreia joia trecută i-a adresat lui Jose Manuel Barroso o scrisoare, demersul coincizând cu începerea procesului respectiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În procesul respectiv urmează să fie audiaţi şi circa 200 de martori din Gorj, mai bine de jumătate dintre aceştia fiind membri ai filialei judeţene a PSD.

Ei au dat deja declaraţii în faţa procurorului Volintiru şi a colegilor săi despre felul în care în anul 2004 instituţiile pe care le conduceau la nivel de judeţ, de la ocoale silvice şi primării până la servicii deconcentrate şi societăţi din minerit şi energie, au cotizat cu diferite sume de bani la manifestarea intitulată „Trofeul Calităţii în Construcţii”. Procurorii DNA susţin în rechizitoriul înaintat la instanţă că banii strânşi de la diferite instituţii din ţară, circa 2 milioane de euro, au ajuns la firme care s-au ocupat de campania sa electorală. Năstase se plânge însă în scrisoarea către Barroso de faptul că şeful DNA, Daniel Morar, a acceptat nu mai puţin de 970 de martori în acest dosar, în condiţiile în care procesul de la Nurnberg a presupus audierea a 270 de martori. Cifra este apropiată de cea a gorjenilor care vor trebui să apară ca martori în dosarul fostului premier, Năstase fiind convins că procesul nu se va termina în următorii zece ani.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată, în 20 ianuarie, pe Adrian Năstase, în dosarul "Trofeul calităţii în construcţii", fiind acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.

În dosar este inculpată şi Irina Paul Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii, ea fiind acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată, fals intelectual la Legea contabilităţii, comise sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată, folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii sub forma participaţiei improprii şi în formă continuată. Totodată, DNA a inculpat-o şi pe Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct în cadrul ISC, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată.

Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL, este acuzat de complicitate abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; spălare de bani în formă continuată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, iar şoţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici pentru spălare de bani în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată şi calificată; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată. Potrivit rechizitoriului, în cursul anului electoral 2004, Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), sub conducerea inculpatei Irina Jianu, "a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calităţii în construcţii»". "În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase", susţine DNA.

Vizualizări: 90

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: