„Naţionala“ i-a prelungit contractul lui Roman la Pandurii

Pandurul Mihai Roman are emoţii pentru amicalul de astăzi, cu Danemarca, disputat la Bucureşti. Nu se ştie dacă va fi folosit, dar sigur se va antrena cu jucătorii Naţionalei, ceea ce-l face mândru pe Grigoraş. „Mă bucur foarte mult pentru el mai ales că se antrenează câteva zile cu fotbaliştii de la echipa naţională şi o să înveţe foarte multe. Va depinde totul numai şi numai de el pentru că e un jucător cu calităţi. Şi aşa este lipsă de atacanţi nu numai la noi în România, ci chiar şi în lume e o criză de atacanţi foarte, foarte valoroşi, dar în România este în special o criză foarte mare. De aceea e o şansă uriaşă pentru el, e o mândrie şi pentru mine şi pentru club că Roman a fost convocat la echipa naţională. Dar, de acum, va depinde numai de el să îşi păstreze acest statut”, a declarat antrenorul Pandurii, Petre Grigoraş.  

Convocarea lui la Naţională i-a făcut pe cei din conducerea clubului să se hotărască în privinţa prelungirii contractului. „Contractul a fost pe un an, cu opţiune de prelungire pe încă doi ani, dar clubul deja m-a înştiinţat că o să-mi prelungească contractul. Încă nu am trecut la negocieri, dar aşa am fost înştiinţat, că-mi va fi prelungit contractul“, a spus Roman pentru sportingorj.ro. (A.P.)

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: