Acum 200 de milioane de ani nu existau continente. Doar o insulă imensă și grosolană în mijlocul unui ocean care învăluia toată planeta. Mastodontul solid care plutea în marea nesfârșită se numea Pangeea. A fost ultimul supercontinent.

În Jurassic-ul timpuriu, acum 180 de milioane de ani, a început dezastrul. O ruptură gigantică s-a produs în mijlocul insulei, de la est la vest. Pangeea a fost secționată pe din două. Partea de sus avea să devină mai târziu America și suratele ei din emisfera nordică. Partea de jos era Africa și sudul. A fost nevoie de 150 de milioane de ani de rupturi îngrozitoare pentru ca lumea așa cum o știm să se formeze. Dar acum 30 de milioane de ani era gata. Continentele arată, astăzi, în anul 2013 e.n., la fel cum arătau în anul 29.000.000 î.e.n. Dacă ignorăm variațiile bruște cauzate de epocile de gheață, știm, în principiu, că zona pe care astăzi se întinde, falnică, România, este situată undeva pe la centrul sudic al continentului european, cam la jumătatea distanței dintre ecuator și Polul Nord, fără ieșire la vreun ocean, beneficiind, spun manualele, de o climă temperat-continentală de tranziție. Asta înseamnă că avem patru anotimpuri de cel puțin câteva zeci de mii de ani încoace, adică de la ultimul dezgheț. Iarna ninge, vara e cald, toamna plouă și primăvara e frumos, dar trebuie să avem grijă la inundații. Cam astea ar fi pericolele de când lumea, deși nu chiar de când Pământul.

Având tot acest background informațional, toate aceste cunoștințe geografice solide și elementare, toată istoria statistică a condițiilor meteo de-a lungul veacurilor, noi suntem, încă, la faza în care vremea ne guvernează viețile și ne surprinde într-o asemenea măsură încât ne poate distruge (sau chiar încheia) viețile. Sesizând obiceiul de a fi foarte proști și lipsiți de orice fel de viziune, înțelepciunea populară a încercat să ne ajute. Ne-a spus să ne facem iarna car și vara sanie. Și poate am face-o. Dar când vine iarna? Asta ne întrebăm cu toții. Ei bine, uneori iarna vine la începutul toamnei. Alteori pe la mijloc și deseori spre finalul ei. Când aceste lucruri vor înceta să ne mai mire, o să putem trece la lucruri ceva mai importante și mai greu de realizat decât niște găuri în pământ prin care să se scurgă apa. De exemplu, ce-ar fi să facem niște autostrăzi, pe deasupra găurilor ălora?